Crăciunul anului ce se încheie în câteva zile, încununează curgerea celui dintâi deceniu al primului secol din mileniul al treilea. În el se cristalizează gânduri, făuriri la început de etapă nouă în viaţa lumii, nădăjduită mereu înspre mai bine. Acest fapt constituie într-un fel o reprezentare concretă a anilor, deceniilor, secolelor şi chiar mileniilor ce urmează, o zeciuială a vremii în continuă schimbare sub semnul providenţei. Naşterea Mântuitorului ne călăuzeşte o atare cugetare întrucât deja de două mii de ani patronează şi împarte în diferitele măsuri ale timpului terestru lucrarea omenească în perspectiva veşniciei (…)

Crăciunul în fruntea sărbătorilor din timpul iernii, în care pământul se pregăteşte pentru roada viitorului, oglindeşte cu prisosinţă atmosfera spirituală ce o crează. Actualizarea venirii Fiului lui Dumnezeu în lume trezeşte în fiinţa omenească un nesfârşit dor după o stare iniţială în care a aşezat-o Creatorul, nostalgia paradisului cum ar numi-o un scriitor creştin (…)

Praznicul de azi înseamnă retrăirea evenimentului de referinţă, plinirea vremii, a mântuirii oamenilor prin improprierea de către aceştia a ceea ce Fiul lui Dumnezeu a făcut pentru ei. Pricepem mai bine această lucrare ca răscumpărare a timpului şi spaţiului pierdut prin greşeala de la început sau lipsa de la împlinirea datoriei proprii. Sfântul Apostol Pavel îndeamnă aşa pe fiii săi duhovniceşti: „Luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt.” Aceasta întrucât timpul însuşi scapă, iar spaţiul este încă departe de cel al Împărăţiei dorite a păcii şi bunăvoirii. Întruparea Domnului ne este spre luare aminte în a-L urma (…) Precum odinioară a fost un început, aşa e necesar ca fiecare să pună începutul timpului renaşterii proprii; vremea de azi să fie a lui Hristos Domnul, iar locul consacrat oricărei fapte înălţătoare (…) Luăm într-adevăr aminte la faptul că în Hristos timpul găseşte axa sa.

După venirea Sa în lume totul se interiorizează mergând spre împlinire, astfel că singurul conţinut al timpului este prezenţa lui Dumnezeu. Cu voia lui Dumnezeu şi la împlinirea unor date sărbătoreşti, am consacrat anul acesta Crezului nostru ortodox, Autocefaliei Bisericii noastre şi Patriarhiei Române, în plus pe plan local primei aniversări a Arhiepiscopiei Aradului. Toate momentele au reprezentat imbolduri la noi împliniri prin pronia dumnezeiască cu credincioşie şi strădanie. Drept aceea, împreună cu Sfântul Ioan Gură de Aur, din ale cărui Sfinte moaşte o părticică se cinsteşte şi în noua catedrală arhiepiscopală, să mulţumim cu rugăciunea: „Slavă lui Dumnezeu pentru toate”(…) În consecinţă, lucrarea omenească în vremea de acum trebuie împlinită ca şi pentru veacul veacului. Iar de luminatul praznic şi cele următoare să ne urăm unii altora în colindă străbună, ca întru sănătate, înzilire şi spor în toate cele bune  „aşa să fie, de acum până-n vecie”, prin milostivirea lui Dumnezeu în Treime Sfântă, Tatăl şi Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

„Este de trebuinţă har ceresc şi voinţă omenească pentru urmarea lui Hristos” (Timotei Seviciu)