„Această măsură vine în sprijinul angajatorilor dar şi a populaţiei, deoarece constituie o bază solidă pentru crearea de noi locuri de muncă prin creşterea fondurilor aflate la dispoziţia patronilor, fiind un pivot în stimularea mediului de afaceri şi reducerea ratei efective de taxare a muncii. Pe lângă noi locuri de muncă legea în cauză va avea drept consecinţă diminuarea fenomenului muncii neformalizate şi implicit asigurarea prestaţiilor acordate din sistemele de asigurări sociale (servicii medicale, indemnizaţii pentru boala si maternitate, indemnizaţii de şomaj, pensii). Executivul demonstrează încă o dată că promovează o strategie de guvernare echilibrată cu ajustări şi politici fiscale în favoarea populaţiei, stimulând mediul de afaceri fără a crea convulsii sociale. Vital în acest moment este promulgarea de către Traian Băsescu a Codului Insolvenţei, un blocaj legislativ ce trebuie eliminat. Dacă ar fi promulgat, nu ar mai exista discuţii cu privire la sustenabilitatea CAS nu doar pentru anul acesta, dar şi pentru viitor. De aceea Guvernul a cerut CCR să transmită preşedintelui motivarea în cazul Legii Insolvenţei, astfel încât acesta sa promulge actul normativ”, a afirmat deputatul PSD Dorel Căprar.
CITESTE SI:
Vor sa reduca CAS la angajator
Flavius Maduta: “Reducerea CAS la angajator, un sprijin …
Citiți principiile noastre de moderare aici!