„Ca urmare a noii legi a salarizării, veniturile personalului medical s-au majorat daja, în medie, cu 15%. Este, de altfel, o promisiune pe care o onorăm în faţa medicilor şi asistenţilor, pentru că un sistem medical naţional puternic nu poate fi conceput fără o retribuţie corectă şi echitabilă a specialiştilor din sistem. Urmează ca în primele trei luni ale anul viitor să se procedeze la noi creșteri salariale consistente, care vor aduce personalului medical, dintr-o dată, câștigurile planificate pentru anul 2020. Astfel un medic specialist, profesor, va ajunge la peste 3000 de euro salariu. Indiferent că vorbim despre medici sau despre asistente, se creează astfel premisele ca cei care păşesc în sistem să fie atraşi de cariere în circuitul de sănătate. Acest lucru implică bineînţeles, în contextul noii legi a salarizării şi plata în funcţie de gradul de pregătire şi valoarea pe care o au. În concluzie, toate aceste măsuri reduc exodul cadrelor medicale și reușesc să păstreze în țară specialiștii valoroși, realitate recunoscută și de managerii din mediul privat medical” , afirmă Dorel Căprar.
Dorel Căprar: „Sistemul de sănătate românesc dă semne puternice de însănătoşire”
Dorel Căprar: „Sistemul de sănătate românesc dă semne puternice de însănătoşire”
Decizia strategică a PSD de a opri exodul tinerilor din țară și în special al medicilor și asistenților începe să producă efectele scontate, apreciază deputatul Dorel Căprar. Ca parte integrantă esenţială a Programului de Guvernare social-democrat, creşterile salariale din sistemul public de sănătate restabilesc demnitatea morală a unei categorii profesionale ce a avut de suferit în trecut datorită indiferenţei guvernărilor de dreapta.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
România
Rezultatele extragerilor loto din data de 06-02-2025 sunt următoarele:
UT Arad
Victoria de la Iași l-a făcut pe antrenorul UTA-ei să spună că se gândește la primele șase locuri, deși știe că nu va ajunge acolo.
UT Arad
Zsori a fost eroul echipei arădene, golul său aducând trei puncte imense în clasament.
Mapamond
Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a salutat joi livrarea către ţara sa a primelor avioane de luptă Mirage 2000 de către Franţa, aparate de zbor ce „vor întări capacităţile” Ucrainei în faţa invaziei ruse, informează AFP.
România
Delegația Fondului Monetar Internațional prezentă în aceste zile la București nu a cerut României măsuri drastice, majorări de taxe sau măsuri de austeritate, a afirmat ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, care s-a întâlnit joi cu noul șef al misiunii FMI în România, Joong Shik Kang.
Local
Se întâmplă la Valladolid, în Spania, în cadrul proiectului Erasmus+ Joined by Wine, un proiect în care este implicată și Universitatea „Aurel Vlaicu”.
Mapamond
Comisia Europeană ia măsuri pentru a combate riscurile asociate importurilor de produse cu valoare scăzută vândute prin comercianți online din afaceri.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a afirmat joi că Israelul va preda Fâşia Gaza Statelor Unite după încetarea luptelor şi că nu va fi nevoie de soldaţi americani la faţa locului, relatează Reuters şi AFP.
1
ARADON Sport local
ARAD. Două dintre divizionarele C arădene au susţinut jocuri de verificare la mijlocul săptămânii în faţa unor adverse de Liga 4.
Citiți principiile noastre de moderare aici!