Aproape să fie gata peroanele 2 și 3 din Gara CFR Arad când totul a fost luat de la capăt. Cei care au muncit la asfaltarea peroanelor au greșit înclinația pantei. Apa care ar fi trebuit să fie îndreptată către scurgerile de la canalizare, situate în mijlocul peronului, ajungea direct pe linia de tren. Pentru că totul a fost calculat și executat greșit. Când și-au dat seama de boroboață, au decapat din nou peronul și au schimbat înclinația pantei.
Nu știm dacă cineva a fost sau nu penalizat pentru această greșeală, nu știm cât de mult va afecta durata lucrărilor dar e sigur că acest mod de lucru ar putea explica durata întârzierilor în cadrul acestui proiect.
Întârzieri repetate
Modernizarea Gării Arad a început în aprilie 2012 şi face parte din proiectul de reabilitare a liniei de cale ferată cuprinsă între frontiera cu Ungaria (Curtici) şi Simeria, tronson care face parte din coridorul feroviar pan-european. Valoarea lucrărilor doar pe tronsonul Frontieră (Curtici) – Arad – Kilometrul 614, în lungime de 41 de kilometri (din care face parte şi Gara Arad), este de 1,38 de miliarde de lei, iar termenul de finalizare era iunie 2014. Din suma totală, investiţia pentru Gara Arad depăşeşte 334 de milioane de lei. Conform proiectului, Gara Arad ar urma să devină una dintre cele mai moderne din Europa de Est, conform autorităţilor. Termenul de finalizare era iunie 2014. La acea dată, eprezentanţii CFR au declarat pentru Mediafax că nu se poate preciza când vor fi finalizate lucrările.
Fonduri nerambursabile
Din valoarea de 1,38 miliarde de lei a lucrărilor derulate în prezent în judeţul Arad, aproape 702 milioane de lei reprezintă fonduri europene nerambursabile, iar diferenţa este acoperită de bugetul de stat.
Citiți principiile noastre de moderare aici!