„Minuni” încă mai există, dar nu din cele la care sperăm cu toţii. Iar la greșeli și miserupism pare să fim campioni atunci când vorbim de muncitorii pe șantierele Aradului. Şi pentru a garanta ceea ce vă spunem iată un nou exemplu arădean: Dorel nu se lasă și lovește din nou! De această dată, Dorel s-a oprit în municipiu, unde a reușit să inventeze o trecere pentru pietoni insulară. Adică, fără continuitate spre trotuar. Altfel spus, zebra a fost construită între un gard viu și o porțiune cu gazon, dar și între două parcări auto.
Vorbim de trecerea pentru pietoni de pe strada Poetului, din vecinătatea Școlii Generale Nicolae Bălcescu. Sesizați, cei de la Primăria Municipiului Arad spun acum că vor cere corectarea anomaliei cât mai urgent.
Arădenii care au văzut grozăvia fie au râs (nemaifiind nimic de completat), fie s-au enervat rău: „Nu-mi place, ar trebui remediată. Nu e făcută bine, just că nu e făcută bine. Așa se lucrează la noi”.
Școala de lângă trecere
Proiectul a fost propus chiar de către cei care locuiesc în zonă, pentru ca traversarea străzii să se facă în siguranță, numai că, deocamdată, cei care trec pe acolo numai în siguranță nu pot traversa. Şi mai grav e faptul că vorbim în cadrul acestui subiect și de o școală aflată în dreptul trecerii.
„E construită așa cum e. Oricum nu se prea respectă, eu am mers pe lângă, de exemplu. Altfel ar trebui să trec direct prin parc, dacă aș veni în linie dreaptă, prin boscheți. Asta e, așa e în România”, spune un arădean care stă în zonă.
Am interpelat pentru cititorii noștri un alt arădean, foarte supărat, care ne-a spus: „Traversez din parcare în parcare? Când au fost boii aia au zis că ei nu fac numai cum e aprobat. Le-am spus și au zis că ei nu au aprobare. Nimeni nu folosește zebra, stai aici să vezi că nimeni nu trece pe ea! Acum ies și copiii de la școală și, Doamne ferește, de vreun accident. Cine va răspunde?”. „Cred că vorbim de neglijență a constructorului, sau neștiință, numai să se facă repede, de mântuială. În multe zone e așa… Mai bine era pe timpul lui Ceaușescu, acuma e de mântuială totul. Astăzi betonăm, mâine spargem”, concluzionează un alt arădean supărat.
Se expun riscului de accident
Din cauza proiectului prost-făcut, adulții, dar mai ales copiii se expun unor pericole destul de mari. Pentru că șoferii nu sunt obligați și nici nu răspund în fața legii dacă accidentează un pieton care nu se află exact pe zebră, atunci când se angajează în traversarea străzii. Am contactat, pentru cititorii Jurnal arădean/Aradon, pe reprezentanții Palatului Administrativ care susțin că vor încerca să remedieze problema cât mai curând posibil.
„Strada Poetului a fost reabilitată în anul 2010. Atunci s-a propus un anumit număr de treceri pentru pietoni, iar ulterior a existat o solicitare de suplimentare a acestora. Vorbim despre trecerea de pietoni în cauză. Din dorinţa de a răspunde solicitării într-un timp cât mai scurt, s-a realizat mai întâi marcajul. În perioada care vine vom reglementa regulamentul de parcare în zonă, astfel încât să nu se mai împiedice accesul la trecerea pentru pietoni”, a declarat Ralu Cotrău, purtătorul de cuvânt al Primăriei Municipiului Arad.
Așadar, trecerea pentru pietoni va fi adaptată cerințelor și posibilităților, în sensul că din parcare se va crea un culoar lateral spre trotuar, fără ca spațiul verde să fie modificat în vreun fel. Sperăm doar ca până la rezolvarea situației să nu vorbim de vreun arădean, fie el vârstnic sau elev, lovit de mașină în această zonă.
Citiți principiile noastre de moderare aici!