„Prin această campanie întărim legăturile cu societatea, aducem alături de proiectele noastre administrative şi politice, personalităţi locale, profesionişti în diferite domenii de activitate. PNL Arad este singurul partid care are un proiect clar de dezvoltare a comunităţii locale. Acest proiect este susţinut prin vot de arădeni, avem încrederea cetăţenilor exprimată pentru dreapta şi pentru liberalism la alegerile locale. Este important pentru noi să atragem profesionişti, oameni cu idei şi iniţiativă alături de proiectul nostru, oameni care vin cu energii noi şi cu motivaţii solide” a spus preşedintele Organizaţiei Municipale PNL Arad, Sergiu Bâlcea.
„Toţi cei cu care am discutat împărtăşesc idei comune cu ale noastre: avem nevoie de un proiect administrativ care să susţină dezvoltarea Aradului, care trebuie să fie aproape de oamenii dinamici şi creativi, care susţin creşterea economică”, a mărturisit Geanina Pistru, prim-vicepreşedinte al Organizaţiei Municipale PNL Arad.
„Mi-am asumat, împreună cu conducerea organizaţiei municipale PNL, proiectul privind deschiderea partidului. Fiind unul dintre cei care a decis relativ recent să intre în politică, am invitat, la rândul meu, oameni care nu au fost implicaţi politic să ni se alăture. Partidul Naţional Liberal rămâne deschis pentru arădenii care cred în calea şi în valorile de dreapta”, a punctat Lazăr Faur.
Ce spune arhitectul Dorin Stanca? „Sunt un om preocupat de locul în care trăieşte şi unde îşi planifică viitorul. Ca arădeni, cred că trebuie în primul să ne redescoperim oraşul în care trăim, şi mai apoi, cu responsabilitate şi decenţă, într-un mod constructiv, să lucrăm la un proiect comun, nepartinic de dezvoltare a oraşului. De aceea, este nevoie de oameni care având o mentalitate schimbată îşi fac auzită vocea, nu partizan şi cu răutate, ci cu responsabilitate şi respect”, a spus Dorin Stanca.
Citiți principiile noastre de moderare aici!