Cel mai important punct al şedinţei a fost, însă, alegerea preşedintelui ULALA pe următorii patru ani, Dorina Lupşe fiind realeasă să conducă destinele uniunii pentru perioada 2016-2020. Pentru aceeaşi perioada a fost ales şi comitetul director şi comisia de cenzori.
La aceasta actiune au fost invitaţi să participe reprezentanţi ai ISU Arad, cei ai Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad, dar şi ai S.C. Restart Energy S.R.L. Timişoara – furnizor de energie electrică şi gaze naturale, toţi cei implicaţi prezentând informări legate de activitatea pe care o întreprind în legătură directă cu asociaţiile locative.
Invitaţii ISU au prezentat comunicări cu privire la Normativul de siguranţă la foc a construcţiilor, normele generale de apărare împotriva incendiilor, precum şi rolul adăposturilor civile aflate în incinta blocurilor de locuinţe. Reprezentantul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Arad a prezentat noutăţile din domeniul fiscal, precum şi obligaţiile declarative ale personalului angajat în cadrul asociaţiilor de proprietari, iar firma timişoreană condiţiile în care un consumator casnic poate schimba furnizorul de energie electrică odată cu liberalizarea preţurilor la energie electrică impusă de Ordinul nr.105 din 22.10.2014 privind schimbarea furnizorului de către clientul final.
Citiți principiile noastre de moderare aici!