Chiar dacă lumea lor e puțin diferită de a celorlalți, copiii de la Centru s-au bucurat să socializeze cu alte grupe de preșcolari și să-și aducă micul lor aport la salvarea naturii, fie și printr-un simplu zâmbet de bucurie. „Copiii noștri sunt speciali fiecare, în felul său. Ne bucurăm când copiii de la alte școli sau grădinițe vin să lucreze sau să se joace impreună cu copiii de aici, deorece lor le-ar fi greu să se deplaseze. Noi suntem tot timpul implicați în proiecte foarte importante, alături de alte instituții, acțiuni care urmăresc pregătirea pentru o viață armonioasă şi integrarea în societate a copiilor cu dizabilități”, ne-a declarat Nicoleta Barbu, directoarea Centrului Ghiocelul.
De curând, instituția a fost vizitată de grupa „Frunzele Jucaușe” din cadrul Grădiniței PP1 Arad, coordonată de prof. Cristina Opreanu, ocazie cu care au fost confecționate jucarii din materiale reciclabile. Din cartonașe și cutii de chibrituri cei mici au construit avioane, iar din cofrage de ouă au făcut păpuși. . „Jocul este mai trainic și jucaria va avea viață mai lungă deoarece a fost făcută prin truda copilului”, ne-a spus educatoarea Cristina Opreanu. Centrul „Ghiocelul” desfășoară atât activități de îngrijire, recuperare, abilitare, reabilitare, recreere, dezvoltare a deprinderilor copilului cu dizabilități cât și activități de sprijin și consiliere pentru părinți sau reprezentanți legali, cu scopul a preveni separarea copilului de familia sa.
M. Codrean
Citiți principiile noastre de moderare aici!