Arad. Achiziţionarea de către Primăria Arad a unor bănci stradale cu 8.000 de euro bucata care au fost apoi amplasate pe strada Meţianu a ajuns în atenţia procurorilor arădeni. Plângerea legată de investiţiile de pe Meţianu a fost depusă la Inspectoratul de Poliţie Arad de către liderii PC, însă Poliţia a trimis-o mai departe procurorilor. Aceştia din urmă au deschis un dosar penal pentru abuz în serviciu în formă calificată, privind achiziţia de mobilier urban de către Primăria Arad (aşa cum a fost cazul băncilor de circa 8.000 de euro bucata). În acest moment, procurorii nu au nominalizat persoanele vizate de cercetare.
Flavius Chiş, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, ne-a declarat de curând că procurorii au deschis un dosar de cercetare penală în urma unei sesizări depuse în 2013, referitoare la achiziţia de către Primăria Arad de mobilier urban şi că se fac cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de „abuz în serviciu în formă calificată”. Chiş a mai precizat doar că urmărirea penală a început înainte de intrarea în vigoare a noului Cod Penal.
Alte informaţii sau numele persoanelor vizate de cercetări nu au fost făcute publice. Reprezentanţii Primăriei spun că instituţia nu a primit nicio informare de la Parchet din care să reiasă că angajaţi ai Municipalităţii sunt vizaţi de anchetă.
Dosarul Meţianu a intrat în atenţie publică după ce politicieni din Opoziţie au făcut public faptul că pe strada pietonală amenajată din fonduri europene s-au amplasat bănci care costă 8.000 de euro bucata, coşuri de gunoi cu 850 de euro bucata, un rastel de biciclete cu 900 de euro, iar lucrările au fost prost executate. La acea dată, poziţia Primăriei Arad a fost clară: preţurile s-au plătit în urma unei licitaţii publice, iar băncile nu sunt unele obişnuite.
Lămuriri de la anchetatori
După apariţia în presă a informaţiei, Reprezentanţii Primăriei Arad au solicitat Parchetului lămuriri în acest caz.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Arad, Corina Drăghici, a declarat, vineri după-amiază, corespondentului MEDIAFAX, că instituţia a solicitat informaţii Parchetului Judecătoriei Arad privind dosarul în care sunt cercetate mai multe persoane în legătură cu achiziţii de mobilier urban făcute de municipalitate şi că, potrivit procurorilor, primarul Gheorghe Falcă nu este vizat de anchetă.
“Vă comunicăm că în dosarul înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad la care faceţi referire nu s-au efectuat cercetări cu privire la Falcă Gheorghe şi nici nu s-a dispus începerea urmăririi penale faţă de această persoană. Precizăm că în cauză s-a început urmărirea penală cu privire la alte persoane”, se arată în răspunsul formulat de Parchet la solicitarea Primăriei Arad.
CITESTE SI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!