Vom scrie în cele ce urmează despre un dosar din anul 2011. Bineînțeles, de contrabandă de țigări. 19 persoane au fost trimise în judecată atunci pentru contrabandă cu ţigări, spălare de bani şi evaziune fiscală, precum şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Unul dintre cele 19 personaje este chiar cel cunoscut acum ca fiind „cel mai mare traficant din Arad”. Îi veți recunoaște numele în comunicatul Parchetului, pe care îl vom reda. Însă nu despre el scriem, ci despre întreg „lotul” de 19 persoane care n-au mai ajuns să fie judecate pentru infracțiunile comise și despre cât de mare era această „afacere”, în condițiile în care, și în urmă cu opt ani, și acum, nimeni nu răspunde. Pe scurt, a existat un dosar trimis spre judecare, apoi instanța a decis că acesta trebuie refăcut de organul de urmărire penală competent, el fiind instrumentat inițial de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad. Și cam atât. Undeva între instanță, organul necompetent care a întocmit dosarul – având probe și agende în care se ținea socoteala cât se dădea și cât se primea – și cel competent care trebuia să-l refacă, dosarul a fost spart. Rupt, la figurat, în mai multe dosare, s-a intrat cu bocancii în el. Iar din 2011 și până acum a intervenit și… prescripția faptelor. Nimeni nu s-a sesizat că dosarul a fost distrus – din nou, la figurat – nici procurorii ierarhici, nici Inspecția Judiciară, nici mama Inspecției Judiciare. Prejudiciul, de peste 500.000 de lei, a rămas nerecuperat. Prejudiciat: bugetul de stat. Cine sunt însă cele 19 persoane inculpate în acest dosar?
La sfârșitul lunii septembrie 2011, Biroul de Informare Publică și Relații cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiţie aducea la cunoștința opiniei publice, printr-un comunicat, următoarele: „Procurori ai Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus, prin rechizitoriu, la data de 29.09.2011, trimiterea în judecată a inculpaţilor Lăutaș Sorin Adrian, Huțu Marinca, Diaconu Daniel, Diaconu Daniela, Diaconu (Crișan) Cerasela, Puf Raul Ionel, Poloșanu Claudia Amalia, Grigorescu Daniel Pavel, Mihu Emil Petrică, Bătrân Gheorghe Lucian, Surugiu Gelu Dănuț, Iftime-Raizi Lucian Sorin, Nemet Zoltan, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de contrabandă cu ţigări, spălare de bani şi evaziune fiscală, precum şi asociere pentru săvârşirea de infracţiuni. Probatoriul administrat în cauză, pe parcursul urmăririi penale, a relevat următoarea situaţie de fapt: în perioada ianuarie-iulie 2011, inculpaţii s-au asociat în scopul săvârşirii unei vaste activităţi infracţionale, în municipiul Arad, constând în colectarea, deţinerea, transportarea, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea şi vânzarea de importante cantităţi de ţigarete, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate comiterii acesteia. Cantitatea totală de ţigarete tranzacţionate de asocierea infracţională în prima jumătate a anului 2011 a fost evaluată la 62.519 pachete ţigări netimbrate sau timbrate necorespunzător. De asemenea, prin acelaşi rechizitoriu, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaţilor Ioan Anca Adriana, Ocraim Gabriela, Ocraim Marian, Cristea Marius și Mladin Cosmin Ionuț sub aspectul săvârşirii aceluiaşi gen de infracţiuni, comise în perioada martie-mai 2011, pe raza municipiului Arad şi a judeţelor Hunedoara şi Dolj. Cantitatea totală de ţigarete tranzacţionate în cele trei luni de inculpaţii constituiţi în această asociere infracţională a fost evaluată la 23.690 pachete ţigări netimbrate sau timbrate necorespunzător. Prin acelaşi act de sesizare a instanţei, a fost trimis în judecată şi inculpatul Banfil Ioan, reţinându-se în sarcina acestuia că, în data de 16.04.2011, a achiziţionat de la inculpatul Nemet Zoltan 800 pachete de ţigări cu timbru <<Duty-Free>>, marcate necorespunzător. Pe parcursul cercetărilor, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au realizat activităţi specifice de monitorizare a activităţii de asociere infracţională în perioada ianuarie – iulie 2011.
Modul de asociere şi coordonare a activităţii individuale ale celor 19 inculpaţi trimişi în judecată au reliefat că asocierea acestora reflecta o anumită organizare şi disciplină, precum şi respectarea anumitor reguli privind ierarhia şi rolul fiecăruia dintre participanţi, chiar dacă nu este vorba de o formă superioară de organizare de tipul grupului infracţional organizat. Prejudiciul total adus bugetului de stat este în cuantum de 516.879 lei. În vederea recuperării pagubei produse, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au instituit sechestru asigurător asupra mai multor bunuri ale inculpaţilor (două autoturisme şi cinci imobile). Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Tribunalului Arad”.
Polițiștii și grupările
De menționat ar fi faptul că Puf Raul și Surugiu Gelu Dănuț, la momentul trimiterii lor în judecată, era agenți de poliție la Secția de Poliție din Vlaicu. Despre rolul lor în cadrul grupului, pe site-ul nostru, www.aradon.ro, în 4 octombrie 2011, s-a scris că aceștia supravegheau zonele în care activa gruparea „pentru ca lucrurile să nu se complice”, că unul dintre ei activa pentru gruparea Huțu, iar celălalt pentru gruparea Poloșanu. „În fiecare grupare stătea de <<gardă>> un poliţist care veghea ca lucrurile să nu se complice pentru membrii reţelei. Subofiţerul Puf Raul se ocupa de gruparea Huţu şi avea ca sarcină să supravegheze zona în care locuiau membrii ei pentru a-i preveni în cazul în care ar fi ajuns în atenţia organelor de cercetare penală. În luna martie a descoperit filajul pus la cale împotriva reţelei, a identificat autoturismul utilizat la filaj şi chiar le-a trimis membrilor grupării poze cu cei trei jandarmi pentru a şti de cine trebuie să se ferească pe viitor. Totul pare a fi fost relativ simplu, dat fiind faptul că nu a ezitat să facă uz de calitatea lui de poliţist. Evident că atunci când a fost nevoie a sărit în ajutor şi pentru a transporta ţigări de contrabandă cu maşina personală. De liniştea celei de a doua grupări se ocupa subofiţerul Surugiu Gelu Dănuţ, care veghea chiar din maşina Poliţiei ca nimeni să nu tulbure liniştea grupării. Extrem de vigilent, a depistat şi el filajul şi şi-a atenţionat partenerii. Cât despre controalele organizate de Poliţie în zona cu pricina, a evitat cu graţie să-i depisteze pe cei trei amici implicaţi în contrabandă”, se specifica în articolul menționat. În același articol era explicată și structura după care funcționa gruparea: „Lăutaş Sorin (şeful reţelei): Gruparea HUŢU: Huţu Marinica, Diaconu Daniel, Diaconu Daniela, Diaconu Cerasela, Puf Raul Ionel; Gruparea POLOŞANU: Poloşanu Claudia, Grigorescu Daniel, Mihu Emil, Bătrân Gheorghe, Surugiu Gelu Dănuţ. Furnizori: Iftimie Raizi Lucian şi Nemet Zoltan. Furnizori pe piaţă: Mladin Cosmin, Ioan Anca, Ocraim Gabriela, Ocraim Marian, Cristea Marius, Banfil Ioan”. În anul 2011, Raul Puf a demisionat din Poliție, iar colegul său, Gelu Surugiu, a decedat în 2016, în spital.
Parchet-DIICOT și invers
Dosarul a ajuns la Tribunalul Arad, iar la începutul lunii februarie 2012, instanța a hotărât – existând o decizie în acest sens, postată pe portalul portaljust.ro – că Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad nu era competent în efectuarea urmăririi penale și a emiterii rechizitoriului în acest dosar, că DIICOT era, în fapt, competentă pentru a efectua urmărirea penală în acest dosar și a emite actul de trimitere în judecată. Cum s-a ajuns la această situație? Cu câteva luni înainte ca Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad să trimită dosarul spre judecată, contrabanda organizată a trecut la DIICOT, adică doar DIICOT avea competență de a investiga această infracțiune. Înainte ca dosarul să fie trimis spre judecare de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, DIICOT se pronunțase în cauză cu privire la grupul infracțional, în sensul că nu era vorba despre această infracțiune, prin urmare nu intra în competența sa, astfel că Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad a continuat cu dosarul. Și a fost „desființat” în instanță. Dosarul a fost retrimis de Tribunalul Arad spre refacere către organul competent. De atunci nu s-a mai auzit nimic de dosar. Ce mai e de făcut acum? Nimic. Dovadă este faptul că, opt ani mai târziu, contrabanda cu țigări e o afacere ilegală extrem de bănoasă și că se desfășoară sub nasul acelorași autorități, doar numele polițiștilor s-a schimbat.
Trimite articolul
XE simplu,popovici cosmin a distrus dosarul pentru ca tot acesta ii tine in prezent spatele lui mladin.
Răspunde vreun magistrat de faptele astea,nu, dimpotrivă, Johann și gașca PNL vrea să legitimeze chestia asta, adică să nu răspundă magistrați de greșelile care le fac,cu voie și fără de voie
Si politia mai doreste respect de la cetatean… ei sunt mai rai decat mafiotii. Toate institutiile statului se pare ca sunt manjite rau… si iese asa la iveala cate un accident, cate o gazare… dosarele dispar si nimeni nu da socoteala pentru asta…. ne miram ca ne dau in cap pe strada? Nu le face nimeni nimic… pentru ca cei care trebuie sa ne apere sunt cei care ne fura si ne dau in cap.
Iara inca un argument in sprijinul functionarii sectiei speciale pentru investigarea magistratilor(desi procurorii nu sunt magistrati in alte tari,doar in Romania).Insa la noi totul se face pe dos,la presiunea asa zisilor rezist,de fapt o masa de manevra usor de controlat datorita gradului scazut de dotare cu materie cenusie.
voi ce credet ca doar la sectia de politie vlaicu sunt politisti care sunt mina in mina cu infractori ce sa mai vorbim de sectia de politie micalaca care o parte din ei sunt corupti fac chefuri cu infractori se drogeaza cu ei ajuta la contrabanda de tigari iau spaga iar daca le faci sesizari iti pui in cap toti corupti dor la bucuresti mai poti face sesizari
Am studiat cu atenție acest articol, iar ce pot spune este faptul că 75% dintre traficanți sunt oameni îmbrăcați în haina statului. Să nu uităm că în anul 2005 pe masa lui Puf Raul, care atunci era ceva sefuț la secția 1 vlaicu, a dispărut un dosar de trafic de persoane. În acel dosar era specificat faptul că mai multe tinere erau convinsă să-și facă pasaport ( conform legilor vamale de atunci), iar pașapoartele erau realizate si eliberate la o anumită adresa din municipiu. În total pe acea adresa au figurat nu mai puțin 47 de pașapoarte eliberate pe numele fetelor care abia împlinirea 18 ani. Drept urmare acest agent Puf Raul, a preferat să distrugă și acel dosar de trafic cu persoane. Toate informatiile se pot verifica la evidența populației, biroul pașapoarte.
Nici in zii de astăzi diicott nu se sesizează in privința piticului drogat de pe cocorilor Mladin Cosmin care in asociere cu alții aduce și distribuie camione de țigări in toată țara ,au evoluat și polițiștii numai sunt tablagii sunt ofițeri se știu ei care Cezar Șerbănică ,Haiduc Claudiu și alții …. și treaba merge mai departe sub oblăduirea altor organe de stat care nu își fac datoria decât cu cei care nu au putere financiară sa cotizeze
iata cui li s-a dat,prin lege, puteri sporite incepand de anul viitor ! Sunt multe astfel de uscaturi in acest sistem, ; sa dai puteri sporite unei institutii neprimenite echivaleaza cu un veritabil atac la DREPTURILE FUNDAMENTALE ale cetatenilor ,la insasi democratia ! Sa vedeti abuzuri incepand cu 2020 !
Nu e primul si nu va fi nici ultimului dosar dat “dispărut ” . De ce să perturbi apele când ți-au adus câștiguri sau îți aduc în continuare :)))). Asta e sistemul dragii mei , dacă va convine sau nu chiar ca nu aveți ce face în privința asta . Întotdeauna banii au “vorbit ” !
Ce o fi aceasta daca nu stat paralel? Oameni care ar trebui sa reprezinte statul, isi reprezinte interesele de grup.
Țara in care cetățenii trebuie sa frâiele in mâna și sa își facă dreptate singuri
Acuma vor sa facă dispărut dosarul 6 Vânători in care sunt implicați Copil Dani și Mladin Cosmin
Păi dacă lângă secția din Vlaicu, la Fortuna e raiul lor…….. Așa înțeleg dumnealor să își facă datoria fata de cetățean……. Protecție…… Ha ha ha ha!
Cred ca sunteti in totala eroare voit sau nu .Dosarul nu o fost “distrus” ci dimpotriva o fost judecat si la Timisoara si Bucuresti .Asa ca nu mai intrati cu bocanci in vietile oamenilor dupa 8 ani .Si da so platit prejudiciu de catre toti
Ca in Romania nici unde…Criminalii sint scapati de criminalii din justitia si asa zisa militie de rahat romana !! Criminalii din justitie si politie trebuie arestati si atunci sar face ordine !!
Popovici ii acopera pe majoritatea , va mirati ? La ce vilă si-a tras pe malul muresului ….
Articol scris pentru a induce in eroare autoritățile sa stea cu ochii pe Mladin , Copil ! Adevărați traficanți își fac treaba liniștiti in timp ce voi scrieți prostii ! Dar un articol in care sa pomeniți de adevărați traficanți nu am văzut ! Continuați sa ne aruncatii praf in ochii …. ! Revenim cu amănunte !
Da pe Danezu care sta in colt la dinamo cand il luati? Sa lasat de alba neagra si acum face trafic de tigari. Puneti mana pe el ca a facut milioane deja.
Sunt mulți vînzători de țigări, de exemplu și ceel mai aprovizionat angrosist e Florin ( Limbă ) un cămătar de temut , din cartierul checheci str Aorodul purice, ,, pe acest păcătos nu răspunde de faptele săvîrșite, ?
Daca-i inchide pe astia cine le mai vinde capturile impresionante de 10ooo de fire de tigari?
Cand din 8 baxuri ce trebuie distruse se ard 4-5 cartuse si restul se baga in revanzare.
Cum sa dea foc la bani militienii?!!
A mucegait ca era vechi și l-au aruncat la gunoi !!!!!!!!!!!!!!