ARAD. Joi, 28 ianuarie, sub autoritatea Instituției Prefectului Judeţului Arad, polițiștii arădeni, împreună cu jandarmii și polițiștii locali, au desfăşurat acţiuni de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, dar şi în mijloacele de transport în comun. Scopul vizat de aceste acţiuni îl constituie prevenirea răspândirii virusului SARS-COV-2.
În cadrul acțiunilor desfășurate au fost legitimate 2.493 de persoane, verificate 120 de societăți comerciale, restaurante, terase, unităţi tip fast-food, hoteluri, pensiuni şi alte spaţii de cazare, parcuri și zone de agrement, gări, autogări precum și 17 mijloace de transport în comun.
Pentru abaterile constatate au fost aplicate 89 de sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 15.700 de lei, dintre care 4, în valoare de 500 de lei, pentru nerespectarea interdicțiilor privind deplasarea/libera circulație, iar celelalte pentru nepurtarea măștii de protecție.
Dosar penal
Polițiștii Secției 6 Rurală Beliu cercetează o femeie de 33 de ani, din Craiva, care, în ziua de 28 ianuarie a.c., a părăsit domiciliul unde autoritățile au dispus carantinarea acesteia, în perioada 19 ianuarie – 01 februarie.
În cauză a fost întocmit dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor.
Trimite articolul
XJudecata repede in p.. a mea de gainara 😜 Este urgenta, rog putorile in roba sa urgenteze cazul. Coruptia necesita aminare dar acest este urgenra nationala.
La izolare cu ea altfel protestam in centrele marilor orase.
-
Ce tare! Si de ce e nevoie de jegurile alea de militieni mascati? Astia nu-si dau seama ca sunt penibili cu pandemia lor?
Iar handicapatii astia nu-si dau seama ca dosarul ala penal e rahat in ploaie, nu pot dovedi ca aia e infectata si nici ca a infectat pe cineva…