ARAD. Decizia instanței arădene a venit vineri, 20 decembrie. „Repune cauza pe rol, în vederea audierii inculpaţilor”, se arată, în soluția pe scurt a Tribunalului Arad. Acesta a fixat termen pentru data de 16 ianuarie 2020. Inculpații din acest dosar sunt Florin Malița, Simon Constantin Stanciu și Voicu Cătălin Blăgău. Cei trei au fost deja judecați, în vara acestui an, pentru furtul celor 414 tone de cupru dintr-un depozit din Curtici, Tribunalul Arad condamnându-l pe primul la 4 ani și 4 luni de închisoare cu executare, iar pe ceilalți doi la câte 2 ani și 8 luni de închisoare cu suspendare. În calea de atac, în apel, care s-a judecat la Curtea de Apel Timișoara, judecătorii au desființat în totalitate sentința Tribunalului Arad, trimițând cauza spre rejudecare.
După patru termene, instanța arădeană a decis repunerea cauzei pe rol pentru rejudecare.
De ce a fost trimis spre rejudecare dosarul furtului celor 414 tone de cupru? Deoarece – spune Curtea de Apel Timișoara despre Tribunalul Arad – „în cauză nu rezultă că instanța a efectuat un examen complet privind soluționarea acțiunii penale și nu a răspuns tuturor apărărilor formulate de inculpați”. Adică, unul dintre inculpați, în speță Florin Malița, a solicitat achitarea în cazul a trei infracțiuni de instigare, iar Tribunalul Arad, care trebuia să soluționeze toate cererile, nu s-a aplecat asupra solicitărilor inculpatului, nesoluționându-le și trimițând astfel dosarul la Curtea de Apel Timișoara, odată cu efectuarea apelurilor. De aici, judecătorii timișoreni au conchis că instanța arădeană nu ar fi făcut un examen complet privind soluționarea acțiunii penale.
Curtea de Apel Timișoara a trimis cauza spre rejudecare cu menținerea tuturor probelor administrate de instanța arădeană.
Anul trecut, Malița, Stanciu și Blăgău au sustras 414 tone de cupru în valoare de aproximativ două milioane de euro dintr-un depozit al firmei Trade Trans din Curtici. Cei trei ar fi întocmit acte false pentru a justifica reprezentanților firmei păgubite scoaterea uriașei cantități de cupru din depozit. La transportarea rolelor de cupru au folosit mai multe autotrenuri cărora le-ai aplicat numere false de înmatriculare. La câteva zile de la comiterea furtului, cei trei au fost prinși și arestați preventiv.
Citiți principiile noastre de moderare aici!