În urmă cu aproape doi ani, Spitalul Orasenesc din Lipova a fost dotat cu două aparate EKG, printr-un program al Ministerului Sănătăţii, finanţat de Banca Mondială. A fost un program naţional, aparatura fiind achiziţionată cu scopul de a fi utilizată în compartimentele/unităţile de primire urgenţe (camerele de gardă) din spitalele aflate în localităţi mici.
Două aparate EKG pentru Camera de gardă a Spitalului din Lipova era, însă, prea mult. De fapt, nici nu a fost folosit decât unul dintre ele. Celălalt va fi transferat, acum, Secţiei Cardiologie a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă din Arad.
„Cred că redirecţionarea aparatului este o măsură bună. Volumul de muncă este mai redus în Camera de gardă a spitalului din Lipova faţă de Spitalul Judeţean, unde fluxul bolnavilor e mai mare şi nevoia de aparatură mai crescută” – explică dr. Pavel Florin Fânaţă, manager al Spitalului Orăşenesc Lipova.
Ministerul Sănătăţii a solicitat, prin Directia de Sanatate Publica Arad, transferul aparaturii de la Lipova la Arad, urmând ca în scurt timp acesta să se şi concretizeze. „Aparatul e sigilat, intact, funcţional, păstrat în condiţii perfecte. Aşteptăm să fie transferat” – spune dr. Fânaţă.
Bucurie, la primire
De partea cealaltă, electrocardiograful este aşteptat cu braţele deschise de Spitalul Judeţean, chiar dacă Secţia Cardiologie mai are în dotare asemenea aparate. „Niciodată nu strică un aparat în plus. Cu atât mai mult cu cât uzura acestora e extraordinară la Secţia Cardiologie, unde aparatele EKG se utilizează permanent. Aşa că un nou aparat e foarte binevenit, ne bucurăm că o să-l primim” – punctează dr. Mirandolina Prişcă, director medical al Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad.
Valoarea aparatului EKG ce va ajunge de la spitalul lipovan la cel arădean este de 4.751 lei.
Mirandolina Prisca: “Un nou aparat EKG e foarte binevenit, ne bucurăm că o să-l primim”
JA-D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!