Sute de mii de euro, economisiţi anul trecut, vor intra în perioada imediat următoare în sistemul arădean de sănătate. Banii au fost deja alocaţi la iniţiativa conducerii Consiliului Judeţean Arad, prin votul aleşilor, în cadrul celei mai recente şedinţe CJA. Fondurile vor fi folosite atât pentru dotări, amenajări, reparaţii capitale, cât şi actualizări de studii. Prin cea mai recentă rectificare bugetară, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a primit de la CJA suma 1.320.000 lei.
„Toate aceste cheltuieli vor fi finanţate din excedentul bugetar al anului anterior”, se subliniază în documentaţia aprobată de consilierii judeţeni.
500 de saltele
Mare parte din paturi vor avea saltele noi. 100.000 lei vor fi folosiţi de managementul Spitalului pentru cumpărarea a 500 de saltele de pat. Se vor cumpăra şi jaluzele verticale (care să acopere o suprafaţă de 840 mp), fiind disponibili 62.000 lei. S-au alocat 300.000 lei pentru achiziţionarea unui aparat de sterilizare, respectiv 118.000 lei pentru un sistem de diagnostic.
Proiecte
Sume importante vor merge şi la întocmirea sau actualizarea de studii. S-au alocat 80.000 lei pentru modificarea Studiului de fezabilitate şi a Proiectului Tehnic aferente Proiectului cu finanţare nerambursabilă europeană ,,Susţinerea implementării de soluţii de e-sănătate şi asigurarea conexiunii la broadband, acolo unde este necesar”. 75.000 lei sunt destinaţi întocmirii documentaţiei tehnico-economice pentru realizarea investiţiei ,,Clădire pentru Secţia de Neuropsihiatrie Infantilă a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad”.
Reparaţii
De departe, cele mai importante fonduri sunt destinate realizării de lucrări de reparaţii. Se vor face reparaţii capitale în holul din spatele lifturilor de la spital şi la intrare în holul principal, fiind alocaţi 126.000 lei. Administraţia judeţeană a pus deoparte 77.000 lei pentru reabilitarea rezervorului de apă potabilă care asigură necesarul de apă al spitalului în caz de oprire a livrării apei de la reţeaua oraşului, 62.000 lei pentru înlocuirea în regim de avarie a tronsonului de reţea de alimentare cu apă rece potabilă a spitalului cuprins între strada Feleacului şi rezervorul de rezervă.
75.000 lei vor fi folosiţi pentru reparaţii capitale la centrala termică a spitalului, iar 100.000 lei vor fi folosiţi pentru lucrări de reparaţii capitale la magazia centrală.
Fonduri pentru Ghioroc
La Ghioroc, unde a fost amenajată secţia de Îngrijiri Paleative, se vor face reparaţii capitale la acoperiş şi instalaţia sanitară, se va amenaja o platformă mobilă pentru accesul persoanelor cu handicap. Suma alocată pentru clădirea din Ghioroc se ridică la 145.000 lei.
Citiți principiile noastre de moderare aici!