ARAD. Judeţul Arad se confruntă cu prima situaţie radicală de la izbucnirea pandemiei de coronavirus: patru localităţi care aparţin de două comune din Arad vor intra în carantină. Este vorba despre Seleuş şi Moroda, din comuna Seleuş, şi Gurahonţ şi Bonţeşti, din comuna Gurahonţ. Dacă, în urmă cu două zile, Horea Timiş, directorul Direcţiei de Sănătate Publică Arad, nega faptul că s-ar discuta despre o carantinare a localităţilor în care există focare în Arad, două zile mai târziu, respectiv vineri, chiar el a cerut introducerea în carantină a localităţilor mai sus menţionate. Potrivit informaţiilor noastre, măsura a fost luată după o şedinţă a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, care a aprobat carantinarea localităţilor menţionate mai sus.
Intrarea Seleuşului în carantină a fost anunţată şi de primarul comunei, respectiv de Cristian Branc, pe o pagină de socializare. „În cursul acestei seri (n.r. vineri) s-a luat hotărârea ca Seleuşul să intre în carantină! Nu este o situaţie plăcută pentru noi, însă este singura soluţie pentru a putea limita răspândirea coronavirusului”, a spus Branc.
Singura veste bună
Cunoscut drept bazinul legumicol al judeţului, Seleuşul se confrunta, în această situaţie, cu o altă problemă: producătorii locali nu îşi puteau vinde produsele, fiind în carantină. Totuşi, în urma discuţiilor, s-a decis ca aceştia să poată merge în pieţe să îşi valorifice munca. Dar cu anumite condiţii. Acelaşi Cristian Branc a ţinut să specifice faptul că „doresc să îi mulţumesc președintelui Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca, și prefectului Gheorghe Stoian pentru că s-au zbătut ca producătorii din comuna nostră să poată merge să îşi vândă legumele în pieţe. Trebuie subliniat că aceştia trebuie să deţină certificat de producător şi adeverinţă de la medicul de familie care să ateste faptul că nu au simptome specifice Covid-19”.
FOTO: V.O.
Trimite articolul
XMda….mai cumpar eu de la ei, cand o zbura porcul si….covidul!!
-
Nestiind care sunt aia, eu nu mai cumpr defel din piatza.
-
Jumatate din supermarket-urile din Ardeal sunt cu legume din Seleus. Eu zic sa nu mai mancati legume deloc, doar carne, ca sa fiti siguri ca nu va mai infectati, si sa va rugati sa nu fie carnea procesata de vreo fabrica plina cu oameni infectati, romani de ai nostri din strainatate. Nici painea si malaiul nu sunt sigure de mancat, pt ca Seleusul exporta si grane. Hai sa abordam tactica parjolirii pamantului si otravirea fantanilor, sa fiti siguri ca nu va imbolnaviti din Seleus.Logica romanului de pe urma, ma infectez de la legumele pe care le spal si le gatesc, nu de la lipsa de igiena si preventie. Vai de noi!
-
Mâncați păduchi atunci, poate va vor plăcea mai mult decât legumele din Seleuș!
-
-
Cumpără de la supermarket că acolo le pipăie 100 înaintea ta!
-
Cumpără de supermarket că acolo sunt în siguranță după ce au pus pe ele mâna jumate de cartier!
-
Adică să iasa din carantină să împrăștie covid ?
Asa ma, inchideti tot dobitocilor….deci daca ai 3 oameni raciti la mia de locuitori gata, vin jendarii si te aresteaza la domiciliu…si prostii stau ca vitele….de frica sau de idioti.
Au terminat economia tarii acum au trecut la micii producători iar încet incet ne termina pe toti. Haideți să mâncăm doar din import ca sa facem ….. mare concernelor și acolitilor lor. Sa ii pedepseasca dumnezeu ca termina o țară și un popor. Asa procedează Germania, își termină și agricultură ca de aia au avut nevoie de sclavi de la noi.
Oameni buni și cu mintea la cap nu vi s a făcut dor de o hora?
Brancovics este liberal, agreat deosebit de portocalele revopsite din judet….asa ca accepta orice! Dragi seleuseni, ganditi-va bine daca il mai veti vota!
-
Hop și postacu PSD la datorie. Ce vina are primarul că niște oameni s-au infectat? Micii producători din Seleuș vând și în Cluj îți dai seama că este ușor să se fi infectat de undeva după ce merg in atâtea zone. Dacă te duce creierul sa îți dai seama…
-
Acolo inclusiv primarul și echipa de consilieri sunt infectați, era știrea acum 2 săptămâni
-
-
Îl vom vota cu siguranță, stai tu numa’ liniștit! Și nu îl vom vota pentru culoarea portocalei sau a lămâie, ci pentru omul care este și tot ceea ce a făcut pentru Seleuș!
-
Bineînțeles că îl votăm! Ai altul mai bun?? Omul ăsta chiar își iubește oamenii din sat și a făcut multe pentru ei!
Treziți-vă români proști și creduli.
Prefectura de kkt,lasi in P-ta Avram Iancu festival gastronomic cu sute de participanti si carantinezi niste localitati slab populate!
Teoretic, TOȚI locuitorii majori din SELEUȘI pot ieși din localitate cu produse legumicole în piețele din Arad, Ineu, Deva…
Pentru informarea cititorilor, câți cetățeni din satele comunei Seleuș lucrează la APTIV Ineu?
La pocaiti sint focarele.
Daca statea cate un militean la fiecare colt si sa nu te lase sa opresti,ce pateau militienii?
Eu cred că vor Parlamentarii sa murim de foame, nu de Covid
Eu cred că vor să murim de foame, nu de Covid 19
ar trebui sa investigati cum s-a ajuns la infectarea seleusului, cel putin ca lectie de iresponsabilitate: doctorita s-a lasat botezata la un templu / biserica din dealul pancotei; mai multi seleuseni s-au dus la eveniment, intre ei si vicele, care a infectat primaria
Producatori din Seleus pot veni în piețe,dar eu nu pot tranzita Seleușul. Care este logica??? O gândire românească….Vai de cap dacă nu sunt picioare!!!Se testează toți locuitorii acestor localități???
Totul se petrece conform Memorandumului de la Straßburg din 2014