Pentru zilele 7 și 8 ianuarie, Filarmonica Arad a programat două concerte dedicate noului an. „Pentru fiecare Filarmonică din lume, debutul anului muzical înseamnă Strauss. Și pentru că ne pregătim cu toții pentru startul anului 2021, ne propunem și noi, conform tradiției, un program de valsuri și polci din literatura vieneză de divertisment, pe care suntem nerăbdători să vi-l oferim în serile de 7 și 8 ianuarie”, scriu cei de la Filarmonică. Sala de concerte a Filarmonicii stă goală de ceva vreme, însă din ianuarie aceasta ar trebui să se redeschidă, dat fiind faptul că municipiul a ajuns să aibă o incidență cumulată a cazurilor de infecție cu SARS-CoV2 mai mică de 3. „Sala de concerte este pregătită pentru eveniment, dar și canalele de transmisiune online, în cazul în care întâlnirea cu dumneavoastră, publicul nostru minunat, trebuie să se conformeze și pe mai departe rigorilor de până acum”, adaugă cei de la Filarmonică.
În programul concertelor de Anul Nou vor fi interpretate compoziții semnate de Johann Strauss, Josef Strauss și Emile Waldteugel. Concertele se vor organiza fără pauză, iar la pupitrul Orchestrei Simfonice se va afla dirijorul Cristian Neagu. Ora de start a celor două concerte va fi 19, iar accesul publicului va fi posibil în intervalul 18:00 – 18:45, în limita a 144 de locuri, respectând măsurile și regulile de prevenire a răspândirii Covid-19. Totodată, concertele vor fi transmise și online, pe pagina de Facebook a Filarmonicii Arad.
„La intrarea în spațiul de desfășurare a concertelor se va efectua termometrizarea cu termometru noncontact a spectatorilor și un triaj observațional, astfel că nu va fi permis accesul persoanelor simptomatice (tuse, strănut, rinoree, temperatură mai mare de 37,3C, stare generală modificată) Persoanele care refuză să le fie verificată temperatura și cele care nu poartă mască la intrare și pe întreaga durată a evenimentelor, NU vor avea acces în locație”, menționează reprezentanții Filarmonicii Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!