Dacă săptămâna trecută vă informam despre achiziţionarea unui ecograf ultra-modern de 180.000 de lei pentru Secţia Chirurgie Generală I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad, acum vă anunţăm că alte două ecografe performante au intrat în „vistieria” Secţiei Obstetrică-Ginecologie. Unul dintre ele a fost instalat în cadrul Compartimentului Ginecologie, iar al doilea funcționează la Compartimentul Obstetrică. Valoarea aparatelor se ridică la 415.310 lei, finanţarea fiind asigurată, la fel ca în cazul ecografului de la Chirugie, de Consiliul Judeţean.
„Este vorba despre două ecografe performante 2D, pe care lucrează medici primari și specialiști cu competențe în ecografie. Aparatura este binevenită pentru secția noastră deoarece pacientele trebuiau să meargă dintr-o clădire în alta pentru a fi supuse investigațiilor medicale. Acum pot beneficia de cele necesare în fiecare corp de clădire. Apreciem aceste investiții însă dezideratul major – atât al meu, cât și al întregului colectiv – este construirea unui sediu pentru maternitate” – a explicat dr. Gheorghe Furău, medic șef Secție Clinică Obstetrică Ginecologie.
Citiți principiile noastre de moderare aici!