ARAD. Două şcoli speciale, aflate în subordinea Consiliul Judeţean Arad, au primit câte un microbuz nou pentru transportul elevilor. Liceul Special “Sfânta Maria” şi Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă au primit în administrare cele două maşini ale căror preţ de achiziţie a fost de 293.000 de lei. „Învățământul special reprezintă un domeniu sensibil, care trebuie gestionat cu prioritate. Pentru fiecare elev cu deficienţe grave, severe, profunde sau asociate se elaborează un plan de intervenţie personalizat cu obiective specifice nevoilor şi posibilităţilor de dezvoltare psihoindividuale. Cele două microbuze sunt necesare pentru buna funcționare a învățământului din cele două instituții, ținând cont și de faptul că actualul parc auto este depășit și nu prezintă siguranță. Atât Liceul «Sfânta Maria», cât și CSEI au avut în dotare câte un microbuz, fiecare fabricat în 2009. Am urmărit îmbunătățirea calității, dar mai ales a siguranței transportului elevilor”, a declarat Ionel Bulbuc, vicepreședinte al Consiliului Județean Arad, cel care a predat microbuzele către conducerile celor două şcoli.
Două microbuze pentru două şcoli speciale din Arad
Cele mai citite știri
Mapamond
Starea de sănătate a Papei Francisc, în vârstă de 88 de ani, rămâne „critică și prognosticul este în prezent rezervat”, a anunțat sâmbătă seara Vaticanul, referindu-se la o criză astmatică respiratorie, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arădencele au legat două victorii în derby-uri și așteaptă Final 4-ul Cupei României, de acasă.
Mapamond
Hamas a eliberat șase ostatici israelieni sâmbătă în Gaza, în al șaptelea schimb contra eliberării de deținuți palestinieni din cadrul armistițiului intrat în vigoare pe teritoriul palestinian pe 15 ianuarie, după 15 luni de război distructiv, relatează AFP.
Local
Familia îndoliată a anunțat programul serilor de priveghi și rugăciune pentru dr. Gheorghe Domșa.
Mapamond
NATO intenţionează să construiască un sistem de conducte din Germania până în Polonia şi Republica Cehă pentru a asigura o aprovizionare rapidă cu combustibil pentru avioanele de luptă în cazul unui război cu Rusia, informează săptămânalul german Der Spiegel, preluat de Reuters.
România
Alianţa pentru Unirea Românilor (AUR) informează, sâmbătă, că a strâns peste 200.000 de semnături pentru Călin Georgescu, numărul prevăzut de lege pentru depunerea candidaturii acestuia la alegerile prezidenţiale fiind atins la acţiunea desfăşurată începând de la ora 11:00 în Piaţa Constituţiei.
1
Local
Sâmbătă, 22 februarie, în urma stării de sănătate extrem de grave în care se afla, Gheorghe Domșa a pierdut lupta pentru viață.
4
ARADON Sport local
FCC Baschet UAV Arad joacă în această seară în ultima etapă din sezonul regulat în deplasare cu CSM CSU Constanța.
Citiți principiile noastre de moderare aici!