Două automate de bilete pentru transportul în comun au fost puse în funcțiune în stațiile de tramvai de la Miorița și din Alfa. Automatele au fost instalate chiar lângă tonetele de bilete: în Micălaca la intersecția dintre Calea Radnei și strada Mioriței, iar în Alfa pe strada Condurașilor (imediat după curbă, cum vii dinspre Obor).
„Alte trei automate urmează să fie instalate în staţiile de tramvai de la Primărie (pe sensul de mers spre staţia Podgoria) şi Podgoria (pe sensul de mers spre staţia Făt Frumos şi pe sensul de mers spre staţia Teatru). Acestea din urmă vor fi funcţionale în maximum o lună de zile, fiind nevoie de găsirea soluţiei optime pentru racordarea lor la reţeaua de distribuţie a energiei electrice” – anunţă reprezentanţii Municipalităţii, într-un comunicat de presă.
Potrivit Companiei de Transport Public Arad, noile automate permit plata tichetelor cu bancnote de 1 leu sau monede de 50 de bani.
Cele 13, la verificat
În prezent, în municipiul Arad există 13 automate care eliberează biletele de transport în comun. Acestea sunt amplasate în următoarele staţii de tramvai: Fortuna (direcţia Podgoria), Electrometal (direcţia Podgoria), UTA (direcţia Podgoria), Atrium (direcţia Podgoria), Gara CFR (direcţia Podgoria), Podgoria (Făt Frumos), Crişan (direcţia Podgoria), Teatru (direcţia Podgoria), Gara CFR Aradul Nou, Universitate – Micălaca Bl. 310 (direcţia Podgoria), Aradul Nou – Centru, Biserica Sârbească, Strada Pădurii intersecţie cu strada Căpitan Ignat (Obor).
În afară de ultimele trei (care funcţionează exclusiv cu monede), toate celelalte acceptă plăţi în bancnote şi monede. Din păcate, pe unele dintre automate nu se mai vede nicio inscripţie, aşa că acţionarea butoanelor pentru eliberarea tichetului de călătorie se face la întâmplare. Sesizat de Jurnal arădean/ Aradon în legătură cu acest aspect, directorul CTP Arad, Claudiu Godja, a promis că aparatele vor fi verificate, iar acolo unde inscripţiile lipsesc, vor fi lipite noi autocolante cu comenzile care conduc la eliberarea biletului de călătorie cu tramvaiul.
Citiți principiile noastre de moderare aici!