ARAD. Două noi parohii au fost vacantate, zilele acestea, de Arhiepiscopia Aradului. Una dintre ele aparţine chiar de Protopopiatul Arad, cealaltă de Protopopiatul Ineu – ambele aflându-se în căutarea unui preot paroh.
În primul caz, e vorba de Parohia Sânmartin. Acesteia îi sunt arondate 270 de familii cu aproximativ 650 de enoriaşi. Parohia dispune de biserică, dar nu are casă parohială. Cea de a doua parohie proaspăt vacantată este Bocsig-Gară, în grija căreia se află 140 de credincioşi ortodocşi. Parohia dispune atât de biserică, cât şi de casă parohială.
Tot în căutarea unui preot paroh este şi Parohia Poienari (cu filiile Târnaviţa şi Toheşti), din Protopopiatul Sebiş. Parohia a fost vacantată în urmă cu aproape un an de zile, dar încă nu s-a găsit preotul care să o preia. Cei 460 de de enoriaşi din localitatea Poienari nu şi-au pierdut însă speranţa că acesta va veni mai devreme sau mai târziu. Parohia îi pune la dispoziţie preotului atât biserică, cât şi casă parohială.
Potrivit Arhiepiscopiei, pentru ocuparea funcţiilor de preot paroh în cadrul celor trei parohii vacante pot opta fii duhovniceşti din cadrul Eparhiei Aradului, care întrunesc condiţiile necesare. Dosarele de candidare se vor depune până la 16 iunie 2022, la Sectorul Bisericesc.
Trimite articolul
XSanmartin are si casa parohiala , intrebati numai pe cine trebuie
Cine da mai mult?Sau cine are pile mai multe?Babelor,gloabelor,de ce nu ati venit la liturghie?Pai sa vezi parintele,ca a fost vant si vijelie..Cam asa….E pe bani…Amin!Multi bani de a prelua o parohie sanatoasa,productiva..Zeciuiala pleaca pe trepte ierarhice in sus.Nu este pentru oricine…E fain sa fii popa..Toata saptamana f-ti Buha si Duminica canti…Casa,masa asigurate,sefi de sefi…Camorra…Capii del Capii….