Aşa cum au anunţat încă de săptămâna trecută, când s-au aflat în grevă japoneză, sindicaliştii din Sănătate îşi vor întrerupe miercuri activitatea, timp de două ore.
„Membrii Sindicatului Sanitas Arad se vor afla miercuri, între orele 8.00-10.00, în grevă de avertisment cu întreruperea activităţii în baza conflictului colectiv de muncă la nivelul sectorului de activitate «Sănătate, activităţi veterinare» declanşat de Federaţia Sanitas din România şi înregistrat la Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice cu nr.29141/06.10.2016. Protestul nostru se adresează celor care nu asigură strategiile şi resursele financiare necesare funcţionării optime a sistemului şi nicidecum pacienţilor. Rugăm pacienţii să înţeleagă demersurile noastre deoarece luptăm pentru o reaşezare de valori în interiorul sistemului şi o reală îmbunătăţire a serviciilor medicale, asigurându-i în acelaşi timp că vom face toate eforturile pentru a nu crea disfuncţionalităţi majore pe perioada protestului” – se arată într-un comunicat al Sindicatului Sanitas Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!