Frumuşeni. Un teribil accident de circulaţie a curmat, în această dimineaţă, la ieşirea din localitatea Fântânele spre Frumuşeni, viaţa a doi tineri de 18 şi 26 de ani. Cel care conducea maşina nu avea permis de conducere dar a urcat la volanul maşinii şi a gonit pur şi simplu pe şoşea. Într-o curbă a pierdut controlul volanului şi s-a izbit de un copac. Impactul a fost atât de puternic încât autoturismul s-a încolăcit pur şi simplu în jurul copacului. „Accidentul a avut loc în jurul orei 6.00, Mașina, marca Alfa Romeo, venea din direcția Frumușeni către Arad și pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul volanului,a ieșit de pe carosabil și s-a lovit de un copac aflat pe marginea șoselei. În urma impactului atât șoferul de 26 de ani cât și pasagerul din dreapta, în vârstă de 18 de ani au murit pe loc” a precizat inspector principal Răzvan Meszar, de la Poliția Rutieră Arad.
Pompierii au scos cu greu trupurile celor doi tineri, dar medicii nu au mai putu face nimic pentru a-i readuce la viaţă.
UPDATE: Fiul adjunctului şefului Secţiei de Poliţie Micălaca este una dintre cele două victime ale accidentului de la Fântânele. Tânărul, în vârstă de 18 ani, stătea pe scaunul din dreapta faţă, spun reprezentanţii IPJ Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!