Potrivit ofițerilor DGA Arad, la sfârşitul lunii mai a acestui an, B.H.S a depus denunţ la S.J.A. Arad cu privire la faptul că, în cursul aceleiaşi luni, a împrumutat de la învinuitul B.R. suma de 250 euro pe care s-a obligat să o restituie la un interval de câteva zile. Întrucât nu a reuşit restituirea sumei în termenul stabilit, acesta i-a aplicat dobânzi, ajungând să-i pretindă 5.000 de euro, în caz contrar fiind ameninţat că va fi agresat de anumite persoane. În vederea menţinerii stării de tensiune psihică asupra persoanei vătămate au intervenit şi învinuiţii B.M.L. şi B.I., care la rândul lor l-au ameninţat cu bătaia.
În acelaşi context, învinuitul B.R. a pretins suma de 1000 de euro de la partea vătămată, promiţându-i că prin influenţa pe care o are faţă de organele legale îi va facilita promovarea examenului pentru obţinerea permisului de conducere.
Ulterior, pentru recuperarea sumei de bani, a intervenit şi învinuitul P.R.M. care s-a pretins a fi poliţist şi care i-a pus în vedere părţii vătămate că va trebui să restituie sumele de bani împrumutate, în caz contrar urmând a fi demarată faţă de acesta cercetarea penală pentru comiterea infracţiunii de înşelăciune.
“La data de 13.08.2013, procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad au dispus reţinerea învinuiţilor B.R. şi P.R.M. pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă şi şantaj, respectiv şantaj, Cei doi urmează ca astăzi să fie prezentaţi Tribunalului Arad cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile”, se arată într-un comunicat al DGA Arad. aceasta a mai precizat faptul că “această cauză a fost instrumentată cu sprijinul Serviciului Român de Informaţii și că, în baza ordonanţei de delegare a Parchetului de pe lângă Tribunalul Arad, ofiţerii de poliţie judiciară din cadrul S.J.A. Arad au efectuat un ansamblu complex de activităţi procedurale şi procesuale în cauză.”
Citiți principiile noastre de moderare aici!