Vineri, 24 ianuarie, de la ora 19, pe ecranul de la Arta va rula pelicula „Cardinalul”, în regia lui Nicolae Mărgineanu. Filmul prezintă o parte din viața episcopului greco-catolic Iuliu Hossu, câteva scene de la Marea Unire și perioada încercării convertirii forțate în penitenciarul Sighet. Rolul lui Iuliu Hossu este jucat de actorul Radu Botar, iar alături de el joacă Ioan Andrei Ionescu, Richard Bovnoczki, Radu Bânzaru, Maria Ploae, Cristian Iacob, Mircea Andreescu, Ovidiu Crișan, Remus Mărgineanu, Bogdan Nechifor.
A doua zi, de la ora 18, va fi proiectat filmul „Marele uriaș prietenos”, primul din cadrul programului „Filme pentru întreaga familie”. În regia lui Steven Spielberg, filmul va fi subtitrat în limba română. Producţia relatează povestea unei orfane şi a Uriaşului care îi face cunoştinţă cu fascinanta, dar periculoasa lui lume. Deşi la început micuţa Sophie se teme de lumea uriaşă în care a ajuns, îşi dă seama repede că însoţitorul ei este o creatură blândă, iar curiozitatea o împinge să pună zeci de întrebări. Amicul ei o învaţă totul despre magie şi felul în care transmite vise copiilor de pe Pământ, dar o avertizează în acelaşi timp că o revoltă a giganţilor este pe cale să distrugă echilibrul pământenilor. Astfel, misiunea celor doi va fi aceea de a salva omenirea de uriaşul pericol din universul magic, pe cale să izbucnească. Intrarea la proiecții va fi gratuită, în limita locurilor disponibile.
În cazul peliculei „Cardinalul”, accesul se face pe bază de rezervare. „Pentru rezervări vă rugăm să ne scrieți la adresa cinemaartaarad@gmail.com sau să ne contactați la numărul de telefon 0257/280526”, transmit cei de la CMC Arad.