O femeie în vârstă de 49 de ani a fost găsită astăzi înecată în râul Mures. Cadavrul femeii plutea pe apă în zona podului Decebal. Femeia suferea de afectiuni psihice şi era sub tratament. Concubinul acesteia a declarat că femeia nu şi-a mai luat tratamentul de ceva timp. Azi de dimineaţa, femeia a plecat de acasă iar câteva ore mai târziu a fost descoperită înecată în Mures.
Tot de afectiuni psihice suferea şi un tânăr în vârstă de 28 de ani care, azi noapte, s-a aruncat de pe acoperişul blocului în care locuia. În data de 29 aprilie 2011, în jurul orelor 0.10 , s-a sesizat prin intermediul Serviciului Unic de apeluri de urgenţă112 că în Arad, pe Aleea Amara, a fost găsit căzut de la înălţime un bărbat. Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat victima, în persoana lui A.M., de 28 ani, din Arad şi s-a stabilit că acesta s-a aruncat de pe acoperişul blocului cu 4 etaje în care locuia , au declarat reprezentanţii IPJ Arad. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Arad, cadrele medicale stabilind diagnosticul de
politraumatism prin cădere de la înălţime cranio cerebral închis şi disjuncţie pubiană. De aici a fost transferat la un spital din Timisoara. Politistii au spus că cercetările continuă pentru stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul.
JA – I.C.
Citiți principiile noastre de moderare aici!