Cele două semafoare care dirijau traficul la ieşirea din Arad spre Deva, la joncţiunea bretelei de legătură între DN 7 şi centură (zona sensului giratoriu de la Selgos) au fost dărămate de două camioane, în doar două zile. Cel mic a fost complet pus la pământ, iar cel mare a stat înclinat o zi, până când administraţia locală l-a dat jos, pentru a nu cădea peste maşini.
Şoferii implicaţi în cele două incidente conduceau camioane şi au încercat să intre pe breteaua spre centura Aradului, dinspre DN7, însă, observând pe traseu că drumul este blocat, au făcut manevre de întoarcere. În timpul acestor manevre, au lovit semafoarele.
Reprezentanţii Primăriei Arad ne-au declarat că nu vor fi montate alte semafoare în zonă cel puţin până la primăvară, când ar urma să fie reluat traficul pe drumul închis.
Circulaţia pe bretea a fost închisă în 20 septembrie, pentru lucrări la pasajul peste calea ferată, pe care şoferii îl aşteaptă să fie finalizat de mai bine de un deceniu. Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara anunţase că până în data de 15 aprilie 2023 traficul va fi restricţionat pe bretea, astfel că maşinile vor circula pe strada Şiriei.
Trimite articolul
XDa, se întâmplă datorita faptului ca nu este bine semnaluzata lucrarea. Când vi din Vladimirescu sun montate 3 balize și atât. După balize ai impresia ca poți sa te încadrezi din nou pe banda din dreapta.