Staţiile noi de epurare din Curtici şi din Sântana şi colectorul de transfer al apelor uzate aferent, realizate în cadrul unui proiect european, au fost finalizate şi recepţionate. Reprezentanţii Companiei de Apă Arad anunţă că s-a efectuat recepţia finală a obiectivelor menţionate mai sus, finanţate iniţial în cadrul proiectului „Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată din judeţul Arad”, demarat încă din anul 2011, şi finalizate în cadrul proiectului „Fazarea proiectului Extinderea şi modernizarea infrastructurii de apă şi apă uzată în Judeţul Arad”. „Contractul, care s-a semnat în 7.12.2011, a fost unul de tip proiectare – execuţie şi a cuprins proiectarea de detaliu şi execuţia construcţiilor civile, a instalaţiilor mecanice şi electrice, inclusiv furnizarea şi montarea echipamentelor aferente, pentru staţiile de epurare din Curtici şi Sântana, fiind prevăzute atât staţiile de pompare de transfer, cât şi colectoarele pentru transferul apei uzate către Staţia de Epurare Curtici, respectiv Staţia de Epurare Sântana. Valoarea totală a investiţiei însumează 33.432.386,88 lei. Prin acest contract au fost construite două staţii de epurare noi. Una în oraşul Curtici, proiectată pentru o capacitate de 15.000 de persoane echivalente, la un debit mediu zilnic de 2.996 mc/zi, şi una în oraşul Sântana, proiectată pentru o capacitate de 14.000 de persoane echivalente, la un debit mediu zilnic de 2.252 mc/zi”, au anunţat cei de la Compania de Apă Arad.
Două staţii de epurare noi în Arad
Două staţii de epurare noi în Arad
Staţiile de epurare din Curtici şi Sântana au fost recepţionate la opt ani de la demararea proiectului.
Trimite articolul
XCele mai citite știri
Evenimente
Sâmbătă, 27 decembrie, pe scena din Piața Catedralei, formația va marca 40 de ani de activitate artistică.
România
Fostul ministru al Transporturilor Alexandru-Răzvan Cuc a fost adus marți la sediul central al Direcției Naționale Anticorupție (DNA) pentru a fi audiat într-un dosar de corupție.
Local
Parlamentarii USR Arad, Adrian Wiener și Răzvan Anghel, au luat poziție visavis de dezvăluirile privind sistemul de justiție.
UT Arad
ARAD. Astăzi a pornit vânzarea biletelor pentru confruntarea UTA - Dinamo care va avea loc sâmbătă, de la ora 20:00. Biletele sunt disponibile de la ora 15:00, online pe uta-arad.ro și la stadion.
România
După ce proiectul a fost retrimis de Curtea Constituțională în Parlament și readoptat cu ajustări minore, măsurile intră în vigoare la doar trei zile de la publicare.
Local
Un eveniment organizat de Asociația Studenților Creștini Ortodocși din România – filiala Arad.
Local
Consumul alimentelor de origine animală sau a celor comercializate fără supraveghere sanitar-veterinară poate duce la îmbolnăviri.
Citiți principiile noastre de moderare aici!