Primul incident a avut loc în stația din cartierul Alfa, de pe strada Condurașilor, vineri după-amiază. Un autoturism Opel Omega a intrat violent în gardul de protecție. Conform polițiștilor, șoferul are 62 de ani și a spus că a pierdut controlul asupra direcției de mers. El a anunțat însă evenimentul abia sâmbătă dimineața, pentru că, din fericire, nu au existat răniți. Dacă în stație erau călători în acel moment, consecințele puteau fi dramatice.
Câteva ore mai târziu, mai precis la ora 19,20, un autoturism de teren Mitsubishi a ras o stație de pe aceeași linie de tramvai, de această dată pe strada Kogălniceanu, aflată în continuarea străzii Condurașilor, spre Piața Sârbească. Stația este cea din zona școlii UCECOM, însă împrejurările sunt mai grave. Șoferul, care are 45 de ani, era băut.
”Conducătorul autoturismului a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în gardul de protecție al stației de tramvai. Polițiștii l-au supus unui control cu alcooltestul și s-a stabilit că avea o alcoolemie de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că a fost condus la spital pentru recoltarea probelor biologice”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Lorena Radu.
Norocul a făcut să nu existe victime nici în acest caz, dar șoferul a rămas fără permis timp de 90 de zile.
Citiți principiile noastre de moderare aici!