Un bărbat de 63 de ani, aflat la volanul unui autoturism, nu a păstrat distanța regulamentară față de autoturismul din fața lui, intrând în coliziune cu acesta. După impact, mașina lovită a fost proiectată pe sensul opus de mers, unde a acroșat o autoutilitară și un autoturism care circulau regulamentar. Seria de tamponări s-a lăsat cu rănirea ușoară a unei femei în vârstă de 60 de ani și a unui bărbat de 55 de ani.
„În jurul orei 14:15, un bărbat de 63 ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DN79, dinspre Arad spre Oradea, nu a păstrat distanța suficientă față de un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani, intrând în coliziune cu acesta, autoturismul fiind proiectat pe sensul opus de mers, unde a acroșat cu partea stânga față o autoutilitară care circula regulamentar și ulterior acroșând un alt autoturism, care se deplasa înspre Arad. În urma accidentului a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 60 de ani, pasageră in autoturismul responsabil de eveniment şi a bărbatului de 55 ani. Se efectuează verificări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, spun reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Arad.
Citiți principiile noastre de moderare aici!