ARAD. Intensificări susținute ale vântului și cantități importante de apă în zona montană. Timp de două zile, până joi ora 18:00, Aradul și întreaga parte de vest a României se află sub atenționare cod galben. Mai mult, în unele zone de munte, meteorologii au ridicat nivelul de avertizare chiar la cod roșu. Așadar, la munte, în Banat, Crișana, Maramureș, Dobrogea și în nord-vestul Transilvaniei, vântul va avea intensificări cu viteze în general de 55…75 km/h. În zona montană se vor acumula cantități de precipitații în general de 25…40 l/mp. Acestea vor fi sub formă de ploaie, iar la altitudini de peste 1500 de metri, mixte.
Temporar va ploua și în restul teritoriului, în special în jumătatea de vest, unde se vor acumula cantități de apă ce vor depăși local 20…25 l/mp. Din seara zilei de miercuri (18 ianuarie), la început în regiunile vestice, apoi treptat și în zonele de munte, vântul va slăbi în intensitate.
Atenție pe șosele!
În acest context, Direcția Regională de Drumuri și Poduri Timișoara a făcut apel la precauție din partea conducătorilor auto. „CNAIR face apel către conducătorii auto ca în aceste condiții să circule cu atenție, să adapteze viteza la condițiile meteo existente, să evite frânările și schimbările de direcție bruște, să păstreze distanța corespunzătoare față de ceilalți participanți la trafic și să respecte restricțiile instituite pe rețeaua rutieră, acolo unde este cazul. Nu vă deplasați în zonele montane cu autovehiculele neechipate corespunzător pentru iarnă!”, spun cei de la DRDP Timișoara.
Citiți principiile noastre de moderare aici!