„Deputatul Florin Tripa nu cunoaşte subiectul despre care vorbeşte sau încearcă o manipulare jalnică. Consiliul Judeţean Arad este principalul finanţator al spitalului. Este adevărat că foarte mulţi arădeni responsabili au înţeles să se implice la rândul lor pentru susţinerea sistemului de sănătate arădean. Nu am auzit ca deputatul Tripa să fi fost printre ei şi să fi donat pentru spital, deşi înteleg că i-a crescut salariul foarte mult. Consiliul Judeţean are un program anual de investiţii şi modernizare a spitalului judeţean şi e singurul consiliu judeţean din România care a construit de la zero un spital nou, secţia TBC din cartierul Grădişte.
Aşteptam de la un deputat al puterii să susţină proiectele medicale ale Aradului şi nu să îi atace pe cei care muncesc pentru aceste proiecte. Dar PSD ne-a dezamăgit şi la acest capitol. Poate din cele 45 de milioane de euro tăiate de la judeţul Arad prin Legea Bugetului de Stat s-ar fi putut face investiţii şi mai mari în spital, dar deputatul Tripa a ales să voteze împotriva Aradului şi implicit a proiectelor din sistemul sanitar”, a încheiat consilierul judeţean PNL dr. Corina Crişan.
Citiți principiile noastre de moderare aici!