Decizia fostului preşedinte, dr. Titus Ududec, de a merge să lucreze în Franţa a adus schimbări la nivelul conducerii Colegiului Medicilor (CM) din Arad. În urma demisiei dr. Ududec, Consiliul Judeţean al CM a ales un nou preşedinte. A fost depus un singur dosar de candidatură, cel al dr. Dinu Zaharia, care anterior a ocupat funcţia de vicepreşedinte. Şedinţa de alegeri a avut loc miercuri după-masă, dr. Zaharia fiind ales cu majoritatea voturilor celor prezenţi. În fotoliul de vicepreşedinte (socio-economic) eliberat de către dr. Zaharia a fost ales dr. Mihail Poenaru.
În ceea ce priveşte calitatea de reprezentant în Adunarea Generală a Colegiului Medicilor din România – deţinută până acum tot de către dr. Titus Ududec – ea a fost „preluată” prin vot de către dr. Adrian Dărăbanţiu. Mai e de menţionat faptul că dr. Camelia Ghiban a intrat în Consiliul Judeţean al CM în locul dr. Ududec, ea fiind prima pe lista membrilor supleanţi. Chiar dacă va lucra în străinătate dr. Titus Ududec va rămâne membru al Colegiului Medicilor din Arad.
Cu ce gânduri porneşte la drum noul preşedinte Dinu Zaharia? „Doresc ca lucrurile să meargă bine înainte, doresc să formăm o echipă bună şi omogenă, aşa cum în cea mai mare parte a timpului a fost. Vor fi lucruri care trebuiesc în continuare rezolvate şi aş vrea să le rezolvăm cu maximă eleganţă, dar şi cu maximă eficienţă” – a subliniat pentru Jurnal arădean/ Aradon dr. Dinu Zaharia.
El va rămâne în fruntea Colegiului Medicilor din Arad până în anul 2020, când vor avea loc alegeri pentru următorii partu ani.
Citiți principiile noastre de moderare aici!