Dr. Gheorghe Domșa, directorul Casei de Asigurări de Sănătate Arad și coordonatorul Grupului de Suport Tehnic de privind gestionarea bolilor înalt contagioase a declarat, în cadrul unei emisiuni televizate: „Vreau să înțeleagă toată lumea despre ce vorbim. Vorbim despre o boală severă, o boală foarte serioasă care provoacă decesul la unele persoane în două zile, la alte persoane după câteva zile de spitalizare”.
„Mult mai rău decât în primăvară”
Dr. Domșa a explicat și situația din spitale: „Marea majoritate vin deja în stare foarte proastă medicală și trebuie deja să beneficieze de oxigen – cu mască sau ventilare non-invazivă sau chiar intubare. Lucrurile sunt mult, mult, mult mai rele decât au fost în prima parte a pandemiei, în primăvară. Susțin în continuare, chiar dacă lumea este sătulă de aceste mesaje, să se protejeze, să aibă grijă, mai ales pentru că transmiterea este intracomunitară. Practic nu ști persoana cu care vorbești dacă este sau nu infectată. Prin urmare, să se protejeze în continuare toată lumea pentru că dacă se îmbolnăvesc lucrurile nu evoluează întotdeauna bine. În spital asta este situația. Locuri în spitale pentru paturile cu oxigen sunt destul de puține, pe ATI nu sunt locuri. Trebuie să știți că cel puțin astăzi – n.r. vineri, la UPU unde nu este secție de terapie intensivă erau 8 persoane intubate unele, altele cu ventilație non invazivă. Asta ar trebui să ne dea de gândit”.
„Este o boală cruntă”
Despre severitatea acestei boli a vorbit și dr. Horea Timiș, directorul Direcției de Sănătate Publică Arad: „Dacă lumea ar vedea în fiecare zi ce se întâmplă la UPU, modul cum se manifestă boală, cum decedează un pacient infectat de COVID… Colegii mei fac verificări în fiecare zi la secțiile COVID, poveștile pe care le spun, modul în care te afectează această experiență este ceva inuman. Povestesc cum azi văd persoane pe ventilație non-invazivă, a doua zi erau intubați, iar a treia zi toți muriseră. Este o boală cruntă. Dincolo de viața de zi cu zi, de aparenta liniște, peste gardul spitalului lupta se dă pe viață și pe moarte. Cred că ar trebui să ne sensibilizăm: dacă noi suntem mai responsabili putem să-i protejăm și pe alții. Vârstnicii sunt cei mai expuși, dar avem decese și în rândul persoanelor tinere și fără comorbidități. Am ajuns la momentul în care fiecare dintre noi cunoaște pe cineva care a murit de COVID. Singurele soluții sunt să respectăm măsurile și să ne vaccinăm”.
Trimite articolul
XDespre testare în masă nu se spune nimic. Nu ar fi mai bine să scoatem din circuit persoanele infectate care habar nu au că sunt purtătoare de virus și infectează intracomunitar pe toți din jur?
-
Nu va exista niciodata o testare in masa. Acest zvon este un zvon electroral, pur populist. Faptul ca aduni toate oamenii la un loc, sau ii duci in acelasi loc ajuta raspandirea. Apoi faptul ca testezi pe toata lumea azi, este fix 0 peste o saptamana. Adica nu exista nici o garantie legata de o presupusa testare in masa. Ar fi doar bani pierduti si probabil s-ar propaga mai tare virusul in urma unei astfel de actiuni.
-
Ce proști sunt slovacii și austriecii !
-
Sunt prosti cetatenii tarilor respective ca mai pun botu la covid.
-
Dan ! da mi voie sa ti spun ca piuir are dreptate , ia gandeste putin !!! cu aceleasi manusi de pe mana personalului medical se face recoltarea la zeci de persoane !!! adica imi baga mie mana in gura cu manusa aia , dupa aia urmezi tu , altul si altul !!! iti pare igienic ? iti pare normal ??? e o absurditate cat casa , insa nimeni nu vede acest aspect … Si da ! piuir are dreptate , nr infectatilor va creste alarmant daca se va face testarea in masa , deoarece medicii isi iau masuri sa se protejeze doar pe ei , nu exista nici o masura de protectie a populatiei
-
Asta să explici la cei care se testează voluntar și mai dau și bani.După teoria ta aproape toți ar trebui mai devreme sau mai târziu să se infecteze.
-
-
Dan ! tu citesti dar nu intelegi ce citesti ??? …plm ! e chiar atat de greu sa si gandesti putin ? …in cazul testarii in masa a populatiei , medicii , asa cum fac si acum , vor folosi aceiasi pereche de manusi , in plm !!! ai inteles pericolul ? sunt testat eu , cadru medical are manusi , dupa mine urmeaza altul , ei bine !!! cadru medical nu isi schimba manusile , ci recolteaza probe de la cel ce urmeaza dupa mine , deci mana medicului care mi a recoltat mie proba , acea mana cu acea manusa buclucasa ii intra altuia in gura sau aproape in gura , daca eu , el sau urmatorul e careva infectat , cate persoane vor fii infectate ??? ….ma opresc aici ! obosesc sa dialoghez cu oameni care sunt ……nu inteleg !…….si da ! in Austria te cheama voluntar la testare , fara sa dai nici un euro , insa masurile de protectie a oamenilor s ar putea sa fie tot egal cu zero , iar in unele cazuri chiar asta se intampla
-
Doar pentru informarea unora ca tine fiecare gest medical e urmat de dezinfectare și schimbarea mănușilor. Deci teama ta e născută doar din ignoranță.
-
Anton ! stii ce inseamna o dezinfectare ca la carte sau doar vorbesti din ce faci tu sau ai vazut pe la altii , cu o simpla pulverizare a unui dezinfectant pe maini si frecare , asa de ochii lumii crezi ca asta inseamna dezinfectare ? acum posibil sa se schimbe manusile , nu stiu deoarece nu am fost in postura de a avea nevoie sa calc pragul unui cabinet medical in ultimii ani , cu atat mai mult in ultimele luni …INSA !!! cand ai la usa 100 de oameni, sa nu spun 1000 , sa vad cat de des isi schimba medicul manusile ???? …. amice !!! nr mare de medici si cadre medicale infectate in aceste luni nu face decat sa mi intareasca convingerea ca ei nu stiu sa se protejeze pe ei , dar atunci sa protejeze populatia ? , hai! spune altcuiva cat de atent se lucreaza in sistemul medical din RO
-
-
-
mue la penelistii postaci hoti
-
Domsa asta e ca iliescu . Nu mai scapam de el . Acuma
Il poarta dupa el si pe maimutoiu ala de Timis. De fapt sunt 2 medici care nu au tratat in viata lor niciun pacient , s-au ocupat doar de politica si de invarteli.
-
Just.Doi oportunisti de cacao.Din pacate peste tot e plin….de kacati care fut in loc sa puta.
-
Se poarta, daca se POATE
Asta vrei mă, Domsa.!
De care ori nu ai plătit serviciile medicale?
Unde e Sioforu?
Umpluți birourile degeaba!
Amendați doctorii care sint in kregulă cu serviciile prescrise si aprobate de voi . Dacă stai să mă gîndesc ,,,, o să fac public !
Sa-ti fie rusine !
Nu e treaba noastra daca msi sunt sau nu locuri la ATI
Si nici cat de epuizati sunt cadrele meficale.Aceste probleme nu ne intereseaza.Guvernul sa se ocupe de astea.
Noi avem obligatia sa ne platim taxele si impozitele.si avem dreptul sa fim tratati cum de cuvine.
Pentru ca boala sa ne poata ”ucide in 2 zile” ,VOI CEI CARE ”TRUDITI” LA DISTRUGEREA,JEFUIREA, PRADUIREA SISTEMULUI DE SANATATE ARADEAN ,NU VA SIMTITI VINOVATI CU NIMIC???!!!?? Din Dec.1989,pana azi din SANATATEA ARADEANA s-au furat bani cu care s-ar fi putut construi spitale in toate comunele judetului. E simplu!!! Cu ce avere ai intrat pe functia de sef /cu ce avere ai plecat!!! Par ex. echipa CRASNICULUI ,IOTCULUI,etc.
Bă Domșa, bă! Ia mai dute tu și pupă niște cururi de PNL-iști, că te-au făcut cetățean de oroare, că nu ai făcut nimic în pandemia asta! Ești zero barat!
să ne vaccinăm”.te las pe dumneata,pentru ca toata aceasta tevatura este ca oamenii sa cerseasca vaccinul eu nu-l vreau,mai ales ca cei de la moderna au comunicat ca durata imunizarii cu vaccinul lor este de 3 luni mari si late,are cineva impresia ca eu sint dispus sa bag in mine otrava din 3 in 3 luni?sa GARANTEZE imunizare pe viata ca la celelalte vaccinuri,atunci mai vedem
Anton ! stii ce inseamna o dezinfectare ca la carte sau doar vorbesti din ce faci tu sau ai vazut pe la altii , cu o simpla pulverizare a unui dezinfectant pe maini si frecare , asa de ochii lumii crezi ca asta inseamna dezinfectare ? acum posibil sa se schimbe manusile , nu stiu deoarece nu am fost in postura de a avea nevoie sa calc pragul unui cabinet medical in ultimii ani , cu atat mai mult in ultimele luni …INSA !!! cand ai la usa 100 de oameni, sa nu spun 1000 , sa vad cat de des isi schimba medicul manusile ???? …. amice !!! nr mare de medici si cadre medicale infectate in aceste luni nu face decat sa mi intareasca convingerea ca ei nu stiu sa se protejeze pe ei , dar atunci sa protejeze populatia ? , hai! spune altcuiva cat de atent se lucreaza in sistemul medical din RO
Nu mai mințiți oameni și ii speriați…voi in spitale ii omorâți cu mana voastră…seara intra omul pe picioare și subit dimineata iese în sacul negru…