A câştigat, până acum, 11 concursuri pentru postul de şef al Casei de Asigurări de Sănătate (CAS) din Arad, dar de data aceasta a dat-o în bară. Vorbim despre dr. Gheorghe Domşa şi concursul organizat la 2 martie, la Bucureşti, pentru ocuparea funcţiilor de preşedinte-director general ale caselor de asigurări de sănătate din toată ţara.
La fel ca în celelalte judeţe, şi în Arad funcţia era ocupată interimar de la 1 octombrie 2015, când vechile contracte de management ale şefilor instituţiilor au încetat ca urmare a actualizării indicatorilor de performanţă. CAS Arad era condusă, interimar, de către dr. Gheorghe Domşa. De altfel, el a fost singurul candidat care s-a înscris la concursul organizat săptămâna aceasta de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate. El nu a reuşit, însă, să obţină punctajul minim necesar pentru a trece de proba scrisă. Cum nu a reuşit acest lucru niciunul dintre candidaţii înscrişi pentru ocuparea celor 41 de posturi de şefi ai caselor judeţene de sănătate. Aşadar, toţi au fost respinşi! Unii dintre ei au obţinut punctaje de-a dreptul ruşinoase: 0 puncte (candidatul din Vâlcea) sau 1 punct (candidatul din Mehedinţi). Dr. Gheorghe Domşa a obţinut 20,30 puncte.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, Vasile Ciurchea, a declarat pentru www.gandul.info că în aceste condiţii concursul pentru ocuparea posturilor din teritoriu se va relua „destul de repede”. Până atunci unii dintre actualii interimari „pot să rămână pe funcţie, alţii nu”, a precizat el.
Să vedem ce se va întâmpla la CAS Arad!
Citiți principiile noastre de moderare aici!