Postul a rămas vacant după ce dr. Liana Moş a hotărât să se retragă, chiar înainte de a fi numită oficial în funcţie.
Dr. Faur este singurul candidat înscris în competiţia pentru acest post, el beneficiind, de altfel, de sprijinul politic al Partidului Social Democrat pentru accederea în fotoliul de director al DSP Arad. El şi-a depus proiectul de management în penultima zi de înscriere (9 iunie), iar astăzi îl susţine în faţa unei comisii a Ministerului Sănătăţii. Evaluarea cunoştinţelor şi abilităţilor manageriale se desfăşoară la sediul Institutului de Sănătate Publică din Bucureşti.
Tot astăzi aflăm şi care este rezultatul evaluării. Dacă totul e OK, în cursul acestei săptămâni, Direcţia de Sănătate Publică Arad va avea, în sfârşit, un director coordonator titular, în persoana dr. Mircea Faur.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!