Conform unui ordin al Ministerul Sănătăţii, datat la 13 octombrie (chiar ziua în care a fost demis Guvernul Boc), dr. Mircea Faur a fost revocat din funcţia de director coordonator al Direcţiei de Sănătate Publică Arad, în locul său fiind numit, interimar, dr. Nicolae Mârza.
Alături de Eugenia Groşan şi Marian Melinte, Mircea Faur închide lista celor trei directori PSD-işti aflaţi în vizorul PD-L în vederea demiterii. Argumentul care a stat la baza intenţiilor democrat-liberalilor arădeni invoca activitatea politică pe care cei trei directori au desfăşurat-o la locul de muncă.
Odată cu retragerea miniştrilor PSD de la guvernare, inspectorul şcolar general şi directorul Direcţiei Apelor Mureş au demisionat. Dr. Faur a anunţat doar că se gândeşte să demisioneze, însă a ezitat să treacă la fapte. Vestea demiterii sale a venit chiar în perioada când se afla în concediu de odihnă.
Noul director
Aşa cum Jurnal arădean informa în urmă cu zece zile, dr. Mircea Faur a fost înlocuit cu dr. Nicolae Mârza. Medic primar reumatologie şi fizioterapie, dr. Mârza a fost (şi va rămâne şi pe perioada interimatului la DSP) şeful Secţiei de Recuperare Medicală a Spitalului Clinic Municipal Arad. El a mai deţinut funcţia de director al DSP Arad în perioada octombrie 2005 – aprilie 2007.
„Am venit la DSP într-un moment greu. Nici data trecută nu a fost uşor, dar cred că acum e mai greu. Am venit să girez o funcţie până la numirea unui titular. Până atunci, obiectivul meu este să menţin sistemul de sănătate arădean pe linia de plutire, până primim o finanţare rezonabilă” – subliniază dr. Nicolae Mârza, director coordonator interimar al DSP Arad. Din echipa sa de conducere lipseşte (încă) directorul adjunct pe asistenţă medicală.
D.D.
Citiți principiile noastre de moderare aici!