Contrar informaţiilor iniţiale (care o „dădeau” pe dr. Olariu manager pentru doar un an), contractul de management a fost încheiat pe o perioadă de trei ani, cu evaluarea anuală a criteriilor de performanţă stabilite conform legii.
Dr. Teodora Olariu nu a dorit să facă niciun comentariu pe marginea numirii sale. Cert este că, în termen de 30 de zile, ea va trebui să organizeze concurs pentru ocuparea funcţiilor din Comitetul Director al spitalului. Este vorba despre posturile de director medical, director financiar contabil şi director de îngrijiri.
În prezent, acestea sunt ocupate, interimar, de către dr. Adrian Wiener, respectiv ec. Nicolina Popa şi as.med. Mirela Bălan. Conform unor surse, este foarte probabil ca doi dintre aceşti directori să nici nu candideze pentru funcţiile pe care le deţin. Vom vedea…
Citiți principiile noastre de moderare aici!