Preşedintele Partidului Noua Dreaptă Arad, Angel Popescu, ne-a trimis un Comunicat prin care doreşte „să readucă în atenţia opiniei publice şi a forurilor competente (DNA, Prefectură, Curtea de Conturi)” cazul familiei Anei Bogdan şi a familiei Cimpoi, deposedate de grădinile aferente caselor de locuit, în urma unei Hotărâri a Consiliului Local Zădăreni, din 2006 (HCL 16/2006). Autorităţile, spune Angel Popescu, au profitat de necunoaşterea cărţilor funcţiare de către locuitorii stabili ai comunei, care, deoarece nu şi-au înstrăinat bunurile, nu au avut nevoie să le studieze, urmarea fiind întăbularea Statului român şi ulterior a Consiliului Local pe grădinile deţinute de către proprietari încă din 1950, pentru care au plătit regulat impozite la Primărie !
Mai mult, susţine Angel Popescu, Hotărârea CL a fost adoptată „cu sfidarea normelor legale elementare (fără convocator, fără ordine de zi a şedinţelor, fără avizul comisiilor de specialitate şi chiar fără o identificare topografică a terenului, fără avizul de legalitate al Prefectului), dar Primăria a profitat de faptul că părţile interesate nu au reuşit să atace Hotărârea CL în contencios administrativ în termenul legal de un an.
„Astăzi, HCL 16/2006 se află sub cercetarea organelor penale care, din perspectiva abuzurilor săvârşite, în formă continuată, nu intră sub incidenţa termenului de un an, precum şi pe rolul Tribunalului Arad (dosarul nr.2889/55/2015) care – din unghiul excepţiei de nelegalitate ridicată de Ana Bogdan – este competent să analizeze legalitatea actului adoptat fără scrupule de aleşii comunei Zădăreni. Nu ne mai ramâne decât să ne rugăm la Dumnezeu şi să speram că Tribunalul Arad, în data de 19 octombrie a.c., va pune capăt sarabandei imorale şi nelegale declanşate de către d-na primar Doina Petri”, încheie Angel Popescu.
Amenzi pentru proteste
Pentru că a protestat purtând o bluză inscripţionată, Ana Bogdan a primit o amendă de 300 lei, pe care a plătit-o, dar şi una de 500 lei, pe care a contestat-o, iar instanţa a anulat-o. În plus, spune Angel Popescu, primarul Doina Petri a intentat proces pentru defăimare, cerând daune de 1 miliard de lei vechi, dar instanţa a declarat acţiunea nefondată şi a achitat-o pe Ana Bogdan, a mai precizat Angel Popescu.
Citiți principiile noastre de moderare aici!