Sfârşit de săptămână încărcat pentru rutieriştii din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad. Aceştia au depistat o serie de nereguli în trafic.
„La data de 10 noiembrie, polițiștii Secției 6 Rurală Beliu au depistat un tânăr de 25 de ani, din localitatea Seliștea, în timp ce conducea un autoturism în Cermei. Testarea cu aparatul din dotare a indicat posibila prezență a substanțelor psihoactive. În noaptea de 11/12 noiembrie, polițiștii Secției 1 Rurală Arad au depistat un tânăr de 22 de ani, din Arad, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 682. Testarea cu aparatul din dotare a indicat că tânărul ar fi sub influența unor substanțe psihoactive. Tinerii au fost conduși la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice și stabilirea cu exactitate a substanțelor consumate. Sub influența alcoolului, a fost depistat, de polițiștii Secției 3 Rurală Chișineu-Criș, un bărbat de 47 de ani din Șepreuș, cu o îmbibație alcoolică de 0,79 mg./l. alcool pur în aerul expirat. În noaptea de 10/11 noiembrie, un tânăr de 17 ani, din Arad, a fost depistat de polițiștii Serviciului Rutier în timp ce conducea un autorurism în municipiu. Din cercetări, s-a stabilit că autoturismul i-ar fi fost încredințat, spre a-l conduce, de un tânăr de 18 ani, din municipiu, care avea cunoștință despre faptul că cel în cauză nu are dreptul de a conduce autoturisme. În toate situațiile au fost întocmite dosare de cercetare penală, pentru săvârșirea de infracțiuni la regimul circulației rutiere pe drumurile publice”, anunţă IPJ Arad.
Aceştia mai spun că „în ultimele 72 de ore, polițiștii rutieri au desfășurat mai multe acțiuni pentru prevenirea cauzelor generatoare de accidente cu consecințe grave, precum și pentru conștientizarea, de către participanții la trafic, a pericolelor la care se expun, prin nerespectarea regulilor de circulație. Ca urmare a neregulilor constatate, au fost aplicate 281 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 109.000 de lei, din care 100 pentru nerespectarea vitezei legale în localități și în afara acestora. Au fost reținute 14 permise de conducere și retrase 4 certificate de înmatriculare”.
Trimite articolul
XDoamne ajuta!!! Sa mai iasa politia in trafic in oras inclusiv in timpul zilei, sunt multi nebuni la volan!!!