ARAD. Telenovela drumului Arad-Şiria-Pâncota îşi mai derulează un episod. De această dată, avem promisiuni ferme că între municipiu şi Şiria se va circula pe primul strat de asfalt până în luna octombrie. Pe toată lungimea drumului. Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad, face o declaraţie riscantă: la sfârșitul lunii octombrie se va finaliza turnarea primului strat de asfalt de la Arad la Șiria, pe toată lungimea drumului, fără întrerupere pe traseu. Este clar, nu vorbim de finalizarea întregii lucrări, ci doar de aşternerea primului strat de asfalt. Dar şi acest prim strat ar urma să devină un “drum de lux” faţă de condiţiile actuale de trafic. Mai mult decât atât, Sylc Con Trans, firma care se ocupă de modernizarea acestei şosele, se hazardează şi mai tare: firma constructoare a precizat că, în funcție de condițiile meteo, primul strat ar putea fi turnat chiar mai devreme. Lucrarea, în întregimea ei, ar urma să fie finalizată anul viitor, spun reprezentanţii CJA, care susţin că asfaltarea drumului la nivel de strat de bază “va însemna că de la Arad la Șiria se va circula pe asfalt nou, chiar dacă în condiții de șantier, urmând ca lucrarea să fie finalizată anul viitor prin turnarea celui de-al doilea strat de asfalt, respectiv stratul de uzură”.
„Lucrările la drumul Arad-Șiria, cel mai important șantier deschis pe drumurile județene în această perioadă, avansează cu rapiditate. Se lucrează în ritm accelerat, iar constructorul a transmis că în luna octombrie va finaliza așternerea primului strat de asfalt, cel de legătură. Este interesul tuturor ca lucrarea să fie realizată corect, astfel încât să avem un drum cu adevărat bun”, a declarat Iustin Cionca, președintele CJA.
Sperăm ca, de această dată, declaraţiile să fie urmate şi de fapte concrete. Pentru că astfel de declaraţii au mai fost făcute şi în anul 2020, iar, după aşternerea asfaltului, acesta a cedat şi a fost decapat, lucrarea fiind întârziată cu mai bine de jumătate de an.
Trimite articolul
XVA FI CA SI INTRE MADERAT SI TARNOVA UNDE ESTE „TERNINAT”!
Dar acum se poate circula pe ruta Horia Siria ?
-
Da, dar sa nu te astepti sa fie ca si-n palma. Nu are gropi dar are denivelari
1. Dupa ce minti o data, ala care te mai crede, e prost rau de tot.
2. Rezista drumul la masinile cu nisip care vin din balastiera de la Horia, sau intr-un an va fi la loc?
Până în octombrie putem circula. După aceea intră în reparații.
Cumplit!
De ani de zile conducerea CJ posteaza pe fb si trimite materiale presei locale doar cu asfaltari.Mai faceti si altceva tantaloilor sau la asfat se fura cel mai mult?
cei care ati mers pe portiunea de drum facuta catre Horia sunt convins ca ati observat ”calitatea” drumului… astia au scule dar nu sunt in stare sa il faca drept, totul e valurit. oare il vor receptiona asa ? or fi pe-o mana ?
gata in octombrie 2030
Cei care îl folosiți, nu vă bucurați !
E doar PRIMUL strat ! Până îl vor pune pe cel de uzură,pot lua de la început cu primul start!
ok luna octombrie dar nu ati spus anul
2021? serios?? nu cred…
Cu denivelari,cap-coada.