VLADIMIRESCU. Neînțelegerile dintre autorități și dezvoltatorii imobiliari i-au prins la mijloc pe locuitorii zonelor rezidențiale Europa și Via Carmina, care se trezesc aproape izolați. Vineri, Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a închis accesul de pe DN7 și în al doilea mare cartier de la marginea municipiului Arad – Europa, cu aproximativ 400 de locuitori, invocând aceeași problemă, respectiv faptul că joncțiunea cu șoseaua națională nu este autorizată. Între timp, locuitorii celor două cartiere au declanșat proteste împotriva autorităților și dezvoltatorilor și vor chiar să blocheze cu mașini DN7.
„Rămânem izolați”
Echipele de muncitori ale CNAIR s-au întors, vineri, la ieșirea din Arad spre Deva, pe DN7, pentru a monta noi parapete metalice, care închid accesul rutier către cartierul rezidențial Europa. Locuitorii care au vrut să intre sau să iasă din cartier nu au mai putut, găsind echipajul de poliție și muncitorii cu utilaje care blocau strada Roma.
„Este șocant ca un drum făcut exact ca celelalte care sunt perpendiculare pe DN7 să fie închis pentru neînțelegeri cu dezvoltatorii pe tema unor avize. Rămânem izolate sute de familii. În toată localitatea Vladimirescu, din zeci în zeci de metri, sunt străzi similare perpendiculare pe DN7, care nu sunt închise, doar pentru că sunt ale primăriei. Cred că autoritățile și dezvoltatorul trebuie să ajungă urgent la un compromis, să treacă peste birocrații și să scoată din izolare familii care au investit zeci sau sute de mii de euro în case în aceste zone rezidențiale”, ne-a declarat un proprietar nemulțumit.
Chiar este un abuz?
Dezvoltatorul cartierului Europa este firma Ariola, al cărei reprezentant, Dan Roman, ne-a declarat că demersul CNAIR „este un abuz”, arătând că nu și-a asumat niciodată până în prezent realizarea unui sens giratoriu. Această afirmație este contrazisă însă atât autorități, cât și de locuitori, care spun că dezvoltatorul a promis nu doar un sens giratoriu, dar și străzi asfaltate, care nu au mai fost realizare.
„Nu am avut niciun angajament să fac sens giratoriu (…) Este un abuz ceea ce se întâmplă. Nu am primit niciun document prin care să mă înștiințeze că în următoarea perioadă va fi închisă această cale de acces”, susține Roman.
„În coadă de pește”
Dezvoltatorul recunoaște că a participat la discuțiile din luna aprilie cu autoritățile pe tema realizării unei intersecții autorizate, însă spune că „totul a rămas în coadă de pește”. Roman afirmă că nu știe când se va realiza o astfel de lucrare pentru că sunt cel puțin patru dezvoltatori imobiliari în zonă, care trebuie să ajungă la o înțelegere privind locul de joncțiune, astfel încât o singură intersecție, eventual de tip giratoriu, să deservească ambele cartiere (Europa și Via Carmina), aflate față în față și despărțite de șoseaua națională. Conform lui Roman, în Via Carmina exista un drum agricol care era perpendicular cu DN7 în același punct cu intrarea în Europa, iar aici trebuia să există o interseție comună de tip cruce, însă acel drum a fost desființat și s-a făcut cel aflat la o distanță de 150 de metri spre Arad.
Cum se rezolvă?
Întrebat cum le răspunde locuitorilor care au cumpărat de la firma sa terenuri pentru a-și ridica locuințe, Roman nu a oferit un răspuns concret. El spune că va discuta cu autoritățile locale și cu ceilalți dezvoltatori pentru a se ajunge la o înțelegere privind felul în care se va amenaja intersecția care va deservi cele două cartiere și locul acestei intersecții. „Ca să faci o lucrare, trebuie să fie avizată. Nu a existat nicio opțiune avizată de CNAIR, sens giratoriu sau intersecție de tip cruce”, susține dezvoltatorul.
Blocaje
Accesul în cartier se mai poate face doar prin localitatea Vladimirescu, iar strada de legătură este amplasată la fel ca cea închisă de CNAIR, însă este drum public, al primăriei, astfel că este autorizat. Locuitorii acuză că dincolo de ocolul de câțiva kilometri, acea stradă se va bloca din cauza traficului intens, pentru că deservește două cartiere foarte mari. Vineri, imediat ce au fost instalate parapetele, pe Strada 3 se formaseră deja blocaje, afectând și traficul pe DN7, pentru că mașinile care vor să intre în zonele rezidențiale trebuie să aștepte în coloană pentru virajul la stânga.
Se anunță proteste
Proprietarii din Europa au anunțat că vor protesta în stradă, având în vedere inclusiv blocarea cu mașini a drumului național.
„Trebuie să ne unim cu cei din Via Carmina și să ieșim la proteste de amploare. Avem în vedere să ne organizăm pentru a protesta inclusiv în fața Primăriei Vladimirescu și în fața Prefecturii Arad. Dacă e necesar, blocăm DN7!”, a spus un locuitor din Europa.
CITEȘTE ȘI:
Citiți principiile noastre de moderare aici!