Ministrul Transporturilor Radu Berceanu a anunţat că patru angajaţi ai Companiei Naţionale de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) au fost concediati în urma scandalului internaţional iscat cu membrii trupei AC/DC. Personalul formaţiei rock a reclamat faptul că le-a fost cerută suma de 50 de euro pentru fiecare dintre cele 29 de camioane încărcate cu echipament care trebuiau să iasă din ţară.
„O comisie a demarat o anchetă administrativă internă şi s-a stabilit că patru persoane vor fi date afară pentru nerespectarea sarcinilor de serviciu. Atât am putut face, pentru că noi nu suntem organe de cercetare penală. În schimb, Parchetul a demarat în paralel o anchetă pentru aplicarea legii”, a declarat Radu Berceanu, aflat într-o vizită la Arad. Ministrul le-a dat şi numele celor care au fost concediati: Adriana Bălan, Andreea Vlai (nora fostului procuror), Cazimir Haliţchi şi Elisabeta Miuţescu. Cu toate acestea, există posibilitatea ca cei incriminaţi să se poată întoarce la muncă. „Am mai avut cazuri în care DRDP a fost dată în judecată de persoanele concediate, iar instanţa ne-a obligat să le reîncadrăm”, a declarat Ioan Maliţa, directorul regionalei de drumuri.
Ameninţări pentru director
Radu Berceanu i-a atras atenţia şi directorului Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Timişoara (DRDP), Ioan Maliţa. „Dacă lucrurile nu vor fi puse la punct repede de către domnul Maliţa, o să se ajungă şi la dânsul”, a spus Berceanu, făcând referire la faptul că directorul poate fi concediat. „Cazul înregistrat cu trupa AC/DC nu este singular. Această problemă s-a întâmplat şi în lunile premergătoare momentului. Trebuie să luăm măsuri să nu se mai întâmple de acum încolo. De acolo vin venituri foarte importante”, a încheiat ministrul transporturilor.
O grămadă de sancţiuni
Ioan Maliţa a anunţat că numărul sancţiunilor acordate angajaţilor CNADNR, regionala Timişoara, este foarte mare, semn că neregulile descoperite de şefi sunt exagerat de multe. „Raportat la cei 250 de angajaţi pe care îi avem, au fost acordate 80 de sancţiuni în ultimii trei ani”, a ţinut să precizeze Maliţa.
Drumarii au pretins şpagă trupei AC/DC!
JA-A.G.
Citiți principiile noastre de moderare aici!