Se va pleca din Arad sâmbătă, cu trenul de la ora 7:52, până la Radna şi apoi 2 km pe jos, pe malul Mureşului (în amonte), până sub cetatea Şoimoş, unde se va face camparea în corturi proprii (pentru cei care stau două zile). Sosirea la Arad se va face în două etape (la alegere) sâmbătă sau duminică la ora 18:54. Cheltuielile de transport vor ajunge la 13 lei.
Conducător de grup, Ciuliac Ioan (tel. 0744-556.710), va organiza sâmbătă o drumeţie în frumoasele împrejurimi ale Şoimoşului. Participanţii la acestă drumeţie sunt sfătuiţi să aibă la ei echipament de campare, lanternă, bidon cu apă, costum de baie, minge (este teren de fotbal), alte jocuri. Sâmbătă seara, se intenţionează organizarea unei videoproiecţie în aer liber (cu imagini din excursiile în munţii Rarău–Giumalău şi Coziei), dacă se vor putea asigura condiţiile tehnice necesare. Se mai doreşte şi iniţierea unei coborâri cu camera de tractor, de la Milova pe Mureş la vale.
Întâlnirea participanţilor va avea loc la intrarea în staţia CFR Arad, cu 30 de minute înainte de plecarea trenului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!