Simbol şi credinţă
Drumul are 2 km, pe care credincioşii îl parcurg dus-întors, oprindu-se la cele 14 cruci, care reprezintă cele 14 patimi ale Mântuitorului Iisus. Procesiunea este oficiată după modelul Patriarhiei Ortodoxe de la Ierusalim. Credincioşii s-au oprit la cele 14 cruci de pe drumul crucii, unde au aprins lumânări şi s-au rugat. Drumul Crucii reprezintă drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs cu Crucea în spate, urcând Dealul Golgotei şi făcând cele 14 popasuri.
Istoricul mănăstirii
Aflată la 15 km de municipiul arad, Hodoş-Bodrog este cea mai veche mănăstire cu viaţă monahală neîntreruptă din ţara noastră.
Potrivit site-ului Mănăstirii, prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, iar informaţiile unor istorici vorbesc despre existenţa unor călugări greci încă din secolul al XI-lea. Tradiţia spune că mănăstirea a luat fiinţă după ce un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele din pământ Icoana Maicii Domului cu Pruncul Iisus, icoană făcătoare de minuni. Exact pe acel loc, credincioşii au construit o biserică, unde şi astăzi se mai păstrează Icoana.
Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează încă, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit Icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
JA-M.A.
Citiți principiile noastre de moderare aici!