Pelerinaj la mănăstirea Hodoş-Bodrog din judeţul Arad, unul dintre cele mai mari locuri de pelerinaj ortodox din vestul ţării. Câteva mii de credincioşi au venit, cu mic cu mare, din toată regiunea, ba chiar şi din străinătate, la mănăstirea aflată la aproximativ 14 km de municipiul Arad. Credincioşii spun că aici se regăsesc an de an şi trăiesc clipe unice care îi aduc mai aproape de Sfânta Fecioară Maria. Oamenii au venit de departe pentru a participa la procesiunile care au loc aici, la mănăstirea Hodoş Bodrog. Credincionşii au parcurs în total 4 km şi s-au oprit la cele 14 cruci de pe Drumul Crucii, unde au aprins lumânări şi s-au rugat.
Drumul Crucii reprezintă drumul pe care Iisus Hristos l-a parcurs cu Crucea în spate, urcând Dealul Golgotei şi făcând cele 14 popasuri. Şi tot ca o tradiţie, mulţi credincioşi au rămas peste noapte la mănăstire şi şi-au petrecut noaptea sub cerul liber, în curtea mănăstirii. La Mănăstirea Hodoş-Bodrog slujbele au început duminică dimineaţă şi au continuat toată noaptea, până luni la ora 9.30, când s-a oficiat Sfânta Liturghie Arhierească.
Mănăstirea Hodoş-Bodrog îşi sărbătoreşte şi hramul la sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Cea mai veche aşezare monastică
Potrivit site-ului Mănăstirii, Hodoş-Bodrog este considerată cea mai veche aşezare monastică din ţara noastră, cu viaţă monahală neîntreruptă. Prima atestare documentară a mănăstirii datează din anul 1177, iar informaţiile unor istorici vorbesc despre existenţa unor călugări greci încă din secolul al XI-lea. Tradiţia spune că mănăstirea a luat fiinţă după ce un taur din turma unui păstor a scos cu coarnele din pământ Icoana Maicii Domului cu Pruncul Iisus, icoană făcătoare de minuni. Exact pe acel loc, credincioşii au construit o biserică, unde şi astăzi se mai păstrează Icoana. Pentru a confirma datele tradiţiei, se mai păstrează încă, în biserica mănăstirii, capul taurului care a descoperit Icoana, precum şi Icoana Făcătoare de Minuni a Maicii Domnului.
Citiți principiile noastre de moderare aici!