Grupul Şcolar Sântana desfăşoară, începând cu anul 2010, proiectul „Peisaje Culturale de pe Punţile Drumului Mătăsii” („View of Cultures from the Bridges of Silk Road”), în cadrul programului european de educaţie şi cultură Lifelong Learning Programme Comenius, proiect finanţat de Uniunea Europeană.
La sfârșitul săptămânii trecute s-a dat startul ultimei întâlniri din cadrul proiectului, urmând ca până la 6 aprilie, Sântana să-i găzduiască pe cei 26 profesori şi elevi sosiţi din ţările partenere: Turcia (coordonator de proiect), Suedia şi Letonia.
„Proiectul – după cum ne-a spus prof. dr. Ana Höniges, directorul Grupului Şcolar Sântana – are printre obiective dezvoltarea competenţelor elevilor prin realizarea de filme documentare şi broşuri despre cultura şi viaţa cotidiană în ţările partenere de proiect.
Activităţile de filmare în oraş şi în familiile care vor găzdui elevii din cele trei ţări sunt pregătite prin cursuri de filmare şi fotografie, realizate de către specialişti în domeniu, din cadrul UVVG, urmând ca apoi elevii să prezinte în limba engleză aspecte ale patrimoniului cultural şi natural din ţările originale. Astfel, elevii vor filma câte un documentar cu tema «O zi din viaţa unui adolescent străin» prin care vor descoperi şi disemina stiluri de viaţă, aspecte din viaţa cotidiană a tinerilor parteneri şi un alt documentar cu tema «Centrele oraşelor», ce va surprinde elemente de arhitectură tradiţională şi istorie locală. Specificul naţional al partenerilor de proiect va fi relevat şi printr-o expoziţie internaţională organizată la Sântana”.
Întâlnirile de lucru anterioare, în cadrul proiectului s-au desfăşurat în Turcia (oraşul Eskisehir, Şcoala Eti Sosyal Bilimler Lisesi), Suedia (la şcoala Blaklintskolan din oraşul Mjolby), în Letonia (oraşul Kuldiga, la şcoala Kuldigas Centra Vidusskola) şi au avut o contribuţie majoră la atingerea obiectivelor proiectului.
Grupul Şcolar Sântana, gazdă pentru întâlnirea finală de proiect, prezintă școala sântăneană cu amprenta celor 260 de ani de învăţământ intercultural, tradiţiile sântănene, unicitatea arhitecturală a oraşului Arad. Sunt cuprinse în program și vizite la Arad, Timişoara şi Oradea, cu patrimoniul lor cultural, Peştera Urşilor, ca important element al patrimoniului natural.
„Elevii au fost încântaţi de faptul că Universitatea de Vest «V. Goldiş» are o ofertă atât de largă: studioul de televiziune, muzeul Vasile Goldiş, laboratoare bine dotate, Grădina Botanică Macea cu castelul – ne-a informat prof. dr. Ana Höniges. Am fost primiţi în sala senatului unde au fost impresionaţi atât de importanţa sălii din mahon negru, cât şi de materialele prezentate de reprezentanţii universităţii, ai ISJ Arad, ai Consiliului Judeţean Arad”.
Acest proiect este un prilej unic de îmbogătire culturală şi spirituală, de formare şi dezvoltare a competenţelor de utilizare a tehnologiei multimedia, a competenţelor lingvistice, de a închega prietenii între tineri din diferite ţări europene, de a oferi posibilitatea de colaborare profesională internațională pentru cadrele didactice, schimb de bune practici didactice și manageriale.
„Am colaborat cu Universitatea „V. Goldiş”, cu Primăria Sântana, C.J.A. și I.Ș.J. Arad” (Ana Höniges)
Echipa de proiect
Echipa de proiect de la Sântana este formată din profesorii: Pătrăuţă Ioana (coordonator), Grab Camelia, Enăşoaie Eliana, Claiciu Liviu,Musca Dinorel, Cârlig Mihaela, Botezatu Anamaria, Gabăr Cornelia – director adjunct, și prof. dr. Ana Höniges, director la Grupul Şcolar Sântana.
Țară frumoasă și oameni primitori
Ar fi concluzia la care am ajuns după discuțiile cu câțiva dintre oaspeții de la Sântana.
După puține zile petrecute în România, am solicitat scurte impresii de la câțiva dintre participanți.
Anna Dahlstörm, Suedia: „Aveți o țara frumoasă și oameni foarte primitori. Istoria țării este deosebit de interesantă și mi-ar plăcea ca pe viitor să îmi aprofundez cunoștiintele despre România. Aradul este deosebit de interesant și este universul cumpărăturilor, în special a pantofilor”.
Reyhan Bilgili, coordonator internațional de proiect, Turcia: „Acest proiect reprezintă o oportunitate deosebită de a construi punți între culturi. Am experimentat cu toții similaritățile și diferentele culturale și am mai realizat încă o dată ca lumea este mai bună atunci când avem diferențe. Am rămas foarte plăcut impresionată de stilul architectural arădean”.
Dilāne Anna, Letonia: „România este extraordinară. Oamenii sunt ospitalieri. Familia la care am locuit este cea mai bună. Iubesc că toată lumea este primitoare. Poate singurul inconvenient este că străzile nu sunt curate”.
Segliņa Annija, Letonia: „Îmi place Aradul. Arhitectura este interesantă cu multe de oferit. Mulțumesc pentru experiența deosebită de care am avut parte”.
Sara Khomassi, Suedia: „Romania este o țară frumoasă și mă atrage cu atât mai mult cu cât este diferită. Mă simt ca și acasă aici. Oamenii sunt primitori și se ajută unii pe alții”.
Aysun Aydoğmuş, Turcia: „După părerea mea, România este o țara istorică și are o mulțime de lucruri deosebite. Toată lumea ar trebuie să vina aici pentru a invața ce înseamnă ospitalitatea, prietenia și politetea. Nu vreau să mă întorc acasă. Voi pastra mereu în suflet experiența de aici și amintirile minunate”.
Echipa din Suedia: „Vizita din Romania este o șansă extraordinară atât pentru profesori cât și pentru elevi de a se familiariza cu o realitățile de zi cu zi din țara gazdă”.
Echipa din Letonia: „Iubesc România. Toti cei pe care i-am întâlnit sunt foarte ospitalieri. Arhitectura orașului Arad este foarte frumoasă și diferită. Această vizită este o experiență importantă pentru noi toți. Noi suntem de părere că avem parte de cea mai bună organizare de până acum”.
JA-V.F.
Citiți principiile noastre de moderare aici!