Vremea bună din ultimele zile au „deschis porţile” reparaţiilor pe drumurile judeţene. Consiliul Judeţean Arad a purtat discuţii cu cele trei firme care au contracte de reparaţii şi întreţinere a şoselelor, iar intervenţiile au început deja pe toate cele cinci sectoare, în câte este împărţit judeţul Arad.
„Am avut deja şedinţe cu toţi diriginţii de şantier din cele cinci sectoare ale judeţului, dar şi cu firmele care au contracte pentru reparaţii. În urma discuţiilor, am stabilit clar direcţiile de intervenţii”, a spus Sergiu Bîlcea, vicepreşedintele Consiliului Judeţean.
„Am decis să începem cu reparaţiile pe drumul Arad-Şiria. Acesta este primul drum pe care intervenim. Eu sper ca această serie de reparaţii să fie ultima înaintea reabilitării drumului pe fonduri europene”, a mai declarat Bîlcea. Acesta spune că drumul Arad-Şiria a fost ales primul pentru că este cel mai circulat drum judeţean, iar starea lui este foarte proastă. Unde se mai interveni, în prima fază? Pe unele dintre cele mai circulate drumuri: Mâsca-Măderat, Sintea Mare-Şepreuş şi Felnac-limită de judeţ Timiş. Totodată, acestea sunt şi unele dintre cele mai proaste şosele din judeţ. „Ne-am propus ca până în preajma sărbătorilor de Paşti, toate drumurile judeţene să fie reparate”, a mai anunţat vicepreşedintele CJA.
Şi pe Neudorf
În altă ordine de idei, Bîlcea a vorbit şi despre drumul Neudorf-limită de judeţ Timiş: „ţinând cont de faptul că acest drum va fi modernizat în totalitate din fondurile proprii, pentru reparaţii se va interveni doar în locurile cele mai afectate. În prezent, avem o licitaţie în desfăşurare, şoseaua urmând să fie reabilitată, cel mai probabil, în acest an”, a menţionat Sergiu Bîlcea.
Citiți principiile noastre de moderare aici!