ARAD. Direcția de Sănătate Publică Arad a anunțat joi, că a recuperat, în mare parte, decalajul în ceea ce privește concediile medicale pentru contacții persoanelor confirmate cu SARS-CoV-2. În urmă cu două săptămâni, Horea Timiș, directorul DSP Arad, afirma, într-o conferință de presă, că instituția se află în urmă cu introducerea în sistem a peste 13.000 de anchete, fapt pentru care cei declarați contacți nu puteau primi concediile medicale la ieșirea din carantină, așa cum solicită mulți angajatori. Tot atunci, Timiș a asigurat mediul de afaceri că DSP va face tot posibilul ca în 10 zile să se ajungă la zi cu acest proces, deși termenul limită de emitere a concediilor medicale este de 30 de zile.
„Sigur că situația este în dinamică, avem încă sute de cazuri zilnic, la care se adaugă contacții declarați, dar putem spune că am recuperat mare parte din decalaj, cu sprijinul studenților voluntari de la Universitatea de Vest Vasile Goldiș și al studenților de la Universitatea Aurel Vlaicu. Mai sunt multe lucruri de reglementat, dar vrem să mulțumim conducerii Universității Vasile Goldiș Arad și Universității Aurel Vlaicu, și în special studenților voluntari care, în sesiune, au reușit să vină alături de noi, să ajute comunitatea din Arad. Fără sprijinul lor nu reușeam să ajungem la zi, având în vedere volumul enorm de date care trebuiau procesate. Mulțumim și Serviciului Român de Telecomunicații Speciale (STS) și celor de la tehnic, de la informatică, de la UVVG, care au creat toată infrastructura în campus, astfel încât studenții să poată introduce anchetele epidemiologice în sistemul național de date. Nu trebuie uitați nici medicii rezidenți(stomatologie, medicină de familie) care și-au lăsat stagiile și s-au alăturat colegilor medici din DSP, să ajute la efectuarea, în fiecare zi, a peste 800-900 de anchete epidemiologice”, a spus Horea Timiș.
Trimite articolul
XBuna ziua, stirea este falsa, va rog verifcati, eu cunosc persoane care inca asteapta concediile medicale! Va rog prezentati documente concrete nu vorbe goale!