Ministerul Sănătăţii propune înfiinţarea a opt autorităţi teritoriale de sănătate publică, în Bucureşti şi în judeţele Iaşi, Cluj, Mureş, Timiş, Dolj, Prahova şi Constanţa, prin reorganizarea direcţiilor de sănătate publică şi transferul activităţilor către administraţia locală.
Oficiul arădean ar urma să funcţioneze în subordinea Autorităţii Teritoriale Timiş (alături de oficiile Timiş, Hunedoara şi Caraş-Severin).
Proiectul de act normativ mai prevede, potrivit Mediafax, că se transferă de la direcţiile de sănătate publică judeţene către administraţia publică locală, mai multe activităţi, printre care: coordonarea unităţilor sanitare aflate în reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, evaluarea modului de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice, monitorizarea aplicării normelor de funcţionare a unităţilor medicale, indiferent de forma de organizare, şi urmărirea aplicării criteriilor referitoare la calitatea serviciilor medicale
Citiți principiile noastre de moderare aici!