Conform unui comunicat de presă semnat de dr. Marcel Roșu, directorul executiv al ANSVSA Arad, instituția condusă de acesta a intensificat acțiunile de control asupra modului în care se produc, depozitează, transportă și valorifică produsele alimentare specifice perioadei, dar și a celorlalte alimente de origine animală și non animală destinate consumului uman.
„În vederea prevenirii încălcării legislației în vigoare, inspectorii DSVSA Arad au realizat, în perioada 28.03-06.04, un număr de 30 de controale în piețele agro-alimentare, carmangerii, laboratoare cofetărie-patiserie, supermarketuri, magazine alimentare, restaurante etc., aplicând un număr de 12 sancțiuni contravențonale (din care 1 avertisment”, în valoare de 109.200 lei”, arată documentul citat. Totodată, au fost confiscate și „dirijate spre neutralizare” peste 5 tone de produse alimentare.
Principalele probleme găsite de inspectorii DSVSA au fost depășirea capacității de depozitare, manipularea și depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, lipsa trasabilității – sursă necunoscută a materiei prime, comercializarea produselor expirate, igiena necorespunzătoare și etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare.
Citiți principiile noastre de moderare aici!